Procurorul general al României, Alex Florenţa, a afirmat că Ministerul Public a înregistrat în 2024 cel mai mare număr de dosare de soluţionat din ultimii nouă ani şi a menţionat că procentul de soluţionare se menţine la 30. El a afirmat că anul trecut a crescut numărul infracţiunilor de trafic de persoane, luare şi dare de mită, trafic de droguri, proxenetism sau contrabandă.
Alex Florenţa a declarat, marţi, la bilanţul Ministerului Public, că volumul de activitate al procurorilor în 2024 a fost cel mai ridicat.
”În ceea ce priveşte activitatea de urmărire penală, volumul de activitate înregistrat de Ministerul Public în cursul anului 2024 este cel mai ridicat, în continuă creştere. Avem cel mai mare număr de dosare de soluţionat din ultimii nouă ani, lucru care impactează în mod sever asupra calităţii şi celerităţii activităţii de urmărire penală, dat fiind, în primul rând, numărul scăzut de procurori. Dintre acestea, au fost soluţionate în jur de 545.000 de dosare, ceea ce reprezintă un procent de soluţionare de 30%. Este un procent cu care Ministerul Public se confruntă în ultimii ani. Este o întrebare pe care trebuie cu toţii să ne-o punem: în ce măsură, pe acest fond uriaş de dosare, Ministerul Public, la nivelul personalului pe care îl gestionează, are capacitatea de a depăşi şi de a soluţiona mai mult de atât. În caz contrar, trebuie să identificăm împreună soluţii tehnice şi legislative care să ne permită o scădere a stocului de dosare pe care îl înregistrăm anual”, a declarat Alex Florenţa.
El a precizat că se înregistrează o creştere a numărului rechizitoriilor şi persoanelor trimise în judecată.
”În ceea priveşte eficienţa urmăririi penale, în anul 2024, la nivelul Ministerului Public s-au înregistrat 51.111 rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, domeniu în care avem o creştere faţă de anul 2023 cu 5,7%. În ceea ce priveşte numărul inculpaţilor trimişi în judecată, avem un număr de 63.438, în creştere evidentă faţă de anul trecut, cu o pondere importantă, în schimb, din numărul total al inculpaţilor cercetaţi, am depăşit pentru prima oară 12%, ceea ce este un element mai mult decât pozitiv”, a declarat procurorul general.
De asemenea, el a adăugat că se înregistrează o creştere şi a numărului persoanelor trimise în judecată în stare de arest preventiv.
”În ceea ce priveşte fermitatea urmăririi penale, acesta fiind unul dintre obiectivele prioritare ale Ministerului Public în programul de activitate 2024-2026, putem constata că anul trecut au fost trimise în judecată în stare de arest preventiv un număr de 7.860 de persoane, în creştere faţă de anul anterior cu peste 7%, şi din nou cu o pondere a inculpaţilor trimişi în judecată de peste 12%, cea mai mare din ultimii nouă ani. Putem constata, de asemenea, în ceea ce priveşte tipurile de infracţiuni, unde ponderea soluţiilor de trimitere în judecată a crescut faţă de anul trecut, infracţiuni din tot spectrul infracţional, fie că vorbim de trafic de persoane, luare şi dare de mită, trafic ilicit de droguri, proxenetism sau contrabandă acestea fiind tipurile de infracţiuni care au cunoscut, anul trecut, cea mai mare creştere”, a mai afirmat Alex Florenţa.
El a precizat că în 2024 s-a înregistrat o scădere a numărului inculpaţilor achitaţi definitiv.
”În ceea ce priveşte calitatea urmăririi penale, în anul 2024, numărul inculpaţiilor achitaţi definitiv a scăzut cu 32% faţă de anul precedent, situându-se în prezent la o pondere minimă în ultimii zece ani, de 1,2% din totalul soluţiilor de trimitere în judecată, o dovadă a calităţii urmăririi penale desfăşurate în cursul anului 2024 şi care cred că nu mai ridică niciun semn de îndoială. De asemenea, s-a înregistrat un număr foarte scăzut de cauze restituite la procurori, ele reprezentând o pondere de doar 0,38% din totalul cauzilor soluţionate, din nou cea mai redusă din ultimul deceniu”, a mai afirmat Alex Florenţa.
Procurorul general a explicat că, din totalul cauzelor soluţionate pe fond, aproape jumătate au fost soluţionate într-o perioadă de până la un an de la data sesizării.
”În ceea ce priveşte celeritatea urmăririi penale, la nivelul Ministerului Public am derulat o activitate de control amplă la finalul anului trecut, pentru a constata, pe de-o parte, cauzele care duc la întârzierea soluţionării dosarelor şi mai ales perioadele din cursul procesului penal în care se constată întârzieri semnificative. Din acest punct de vedere, se poate constata că la nivelul Ministerului Public, din totalul cauzelor soluţionate pe fond, aproape 50% s-au soluţionat într-o perioadă de până un an de la data sesizării, ceea ce dovedeşte, din punctul meu de vedere, un efort susţinut al colectivului de procurori în soluţionarea cu celeritate şi rapiditate a cauzelor cu care sunt investiţi, date fiind încă o dată cele două criterii care impactează negativ activitatea parchetelor, pe de o parte, volumul uriaş de dosare înregistrate şi, pe de altă parte, numărul redus de procurori de pe schemă”, a transmis procurorul general.