Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat marţi că le-a cerut ministrului apărării, şefilor serviciilor de informaţii şi diplomaţilor să ia legătura cu omologii lor americani pentru a obţine „informaţii oficiale” despre suspendarea ajutorului militar al SUA.
„Ucraina şi America merită să aibă un dialog respectuos şi o poziţie clară reciprocă. Cu atât mai mult atunci când vine vorba de protejarea vieţilor într-un război de amploare. Desigur, în Ucraina primim semnale contradictorii de mai bine de o săptămână şi a existat deja un precedent pentru oprirea ajutorului (american). (…) Am văzut riscurile”, a declarat preşedintele ucrainean în discursul său video adresat compatrioţilor marţi seara.
„Rezilienţa noastră este mai mare acum. Avem mijloace de protecţie. Dar un parteneriat normal cu America este important pentru noi (pentru a obţine) un sfârşit real al războiului. Niciunul dintre noi nu doreşte un război fără sfârşit”, a adăugat el la câteva ore după ce postase un mesaj pe X în care oferea Moscovei un armistiţiu maritim şi aerian şi lăuda iniţiativa de pace a preşedintelui Donald Trump cu care s-a certat vineri în Biroul Oval.
Un oficial de la Casa Albă a declarat luni sub acoperirea anonimatului că Donald Trump a ordonat imediată a ajutorului militar către Ucraina, dar un anunţ oficial în acest sens nu a venit, dincolo de ceea ce a scris presa americană. Potrivit CNN, acesta ar fi un demers prin care Casa Albă face presiuni asupra lui Zelenski, de la care aştepta scuze pentru altercaţia de vineri din Biroul Oval şi pentru că semnarea acordului pentru exploatarea mineralelor a fost anulată.