„Am fost deschiși la această colaborare, care a pornit undeva în vara anului trecut, pentru a facilita un test unic în lume, care practic ar duce la schimbarea legislației mai vechi de 25 de ani cu privire la comunicațiile sateliților neogeostaționari, acei sateliți de dimensiuni mai mici, cu o viteză mult mai mare de propagare a datelor care, în comparație cu sateliții mai mari, oferă utilizatorilor servicii de comunicații excepționale”, a declarat Pavel Popescu.
Întrebat de ce a ales Elon Musk România, Popescu a răspuns: „A fost pur și simplu o conjunctură. (…) Cu siguranță nu aveam motive să-l supărăm, dimpotrivă, pot s-o spun cu toată responsabilitatea – Elon Musk e dator României azi și cu siguranță ne e dator cu ceea ce postează în online și cu faptul că România și-a arătat disponibilitatea cu el, cu o companie americană și de ceea ce reprezintă tehnologiile partenerului strategic pe teritoriul statului român. A fost o oportunitate unică. (…) La finalul acestui test, dacă legislația s-ar modifica, utilizatorii, practic cetățenii români și nu numai, vor beneficia de comunicații prin satelit mult mai ieftine, mult mai bune”.
Acesta a explicat apoi că, de exemplu, acum ai internet la o viteză foarte redusă ca utilizator în avion. Dar, pe baza noilor teste, „care modifică niște interferențe, dacă totul decurge bine, vom avea posibilitatea să avem pe tot teritoriul României și în Europa, în avion, internet cum avem la sol”.
Pavel Popescu a mai afirmat că ANCOM a susținut acest proiect „din perspectiva tehnologiei”, proiectul fiind „un merit al Guvernului în primul rând”. Acesta a precizat apoi că Administrația Trump e la curent cu aceste evoluții. Totodată, el a insistat că Space X e „datoare cel puțin cu niște investiții, că au existat niște discuții clare pe acest subiect” și e datoare pentru că „Guvernul României a facilitat” acest test.