Ultimul bilanț al persoanelor rănite după ce avioane militare sud-coreene au lansat din greşeală bombe într-o zonă civilă

Cel mai recent bilanţ include cazuri de afectare a urechii din cauza exploziilor, precum şi oameni care suferă de migrene şi anxietate, a declarat, vineri, jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Jeon Ha-kyu.

Două avioane militare sud-coreene au lansat, din greşeală, joi, opt bombe aer-sol, într-un oraş civil. Explozia care a urmat a zguduit casele şi clădirile, arată imaginile video.

Zona afectată din Pocheon, care se află la circa 40 de kilometri nord-est de Seul, este în afara unei zone de antrenament, în apropiere de graniţa cu Coreea de Nord.

Nouă dintre cei răniţi sunt în prezent spitalizaţi, între aceştia fiind două persoane rănite grav, potrivit purtătorului de cuvânt.

Opt bombe Mk82 de 225 de kilograme au căzut din cele două avioane, în afara zonei alocate, în timpul unor exerciţii comune cu muniţie activă, din cauză că un pilot a introdus coordonate incorecte, a transmis armata.

Autorităţile au suspendat exerciţiile cu muniţie activă până când se va stabili cu exactitate ce nu a mers bine, dar armata afirmă că incidentul nu va afecta exerciţiile importante desfăşurate în comun de armatele din Coreea de Sud şi SUA,programate să începă luni.

Vineri, zeci de activişti şi locuitori ai oraşului afectat au desfăşurat o manifestaţie în apropierea Ministerului Apărării din Seul, pentru a cere oprirea exerciţiilor militare care ameninţă vieţile şi pacea oamenilor care trăiesc în zonă.

”Noi, cetăţenii din Pocheon, punem sub semnul întrebării aceste exerciţii militare în desfăşurare”, a declarat Lee Myoung-won, un locuitor din Pocheon prezent la manifestaţie, adăugând că nu este clar cui oferă securitate exerciţiile militare şi pentru ce au loc ele.

Ipoteză tulburătoare în lumea artistică: unul dintre cei mai mari staruri ale muzicii rock, mort în 1971, ar fi, de fapt, în viață sub o altă identitate

Cât costă și cum se ‘cumpără’ bunăvoința lui Donald Trump și a republicanilor: Un colos a plătit o sumă uriașă, deși inițial nu voia