„Candidatura domnului Georgescu va fi depusă vinerii. A fost amânată din rațiuni cunoscute de domnul Georgescu, legate de partenerii externi, de mesaje venite din rândul partenerilor externi și de situația complicată. Domnul Georgescu este într-un atac, este inamic cu public numărul 1 și sistemul încearcă să-l elimine. Ne luăm toate măsurile de precauție”, a spus la RealitateaPlus George Simion.
Călin Georgescu este primul candidat care își va depune dosarul la Biroul Electoral Central. Acesta va fi însotit de liderii partidelor AUR și POT. Totodată, susținătorii lui Călin Georgescu vor fi alături de el, în momentul în care își va înregistra candidatura.
Călin Georgescu explică motivele pentru care, în opinia sa, alegerile prezidențiale au fost invalidate.
„Aceste alegeri au fost anulate, sau, în sfârșit, neconstituționale, ilegale, cum vreți să o luați. Au fost anulate din două motive”, a declarat Georgescu, la Realitatea Plus.
Potrivit acestuia, primul motiv ar fi statutul său de outsider politic: „Unul, pentru că eu nu făceam parte din sistem și dacă, mai ales pe fondul creșterii și, știți bine, situații care au avut loc noiembrie-decembrie, au realizat că aș fi câștigat”
Al doilea motiv invocat de Georgescu se referă la consecințele unei eventuale victorii a sa: „Atunci ei nu mai aveau acces, mă refer la securiști și la clasa politică, la putere și la bani”.