VIDEO| Viktor Orban își exercită dreptul de veto și blochează planurile Europei: Asta ne-ar ruina!

Viktor Orban, un aliat al președintelui american Donald Trump, care are, de asemenea, legături cu Moscova, a declarat la un post de radio de stat că guvernul său va lansa o „consultare publică” internă privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană în următoarele săptămâni.

Liderii europeni au susținut joi planurile de a cheltui mai mult pentru apărare și de a continua să sprijine Ucraina, în contextul răsturnării politicilor americane de către Donald Trump, potrivit Reuters.

Orban, care a refuzat să trimită arme Ucrainei de la începutul războiului și a păstrat relații strânse cu Moscova, a declarat că, în loc să prelungească războiul, Europa ar trebui să sprijine negocierile de pace ale lui Trump.

El a spus că modul în care UE dorește să sprijine Ucraina acum ar „ruina Europa”. „Dacă acum SUA renunță (la finanțarea războiului), de ce ar avea celelalte 26 de state membre o șansă să ducă acest război până la capăt?”, a declarat Orban. „Astăzi se pare că am pus veto. Dar în câteva săptămâni vor reveni și se va dovedi că nu există bani pentru aceste obiective”, a adăugat el.

Trump temperează ofensiva brutală a lui Musk împotriva funcţionarilor şi-i cere să păstreze ”cei mai buni şi cei mai calificaţi oameni”

Vineri începe etapa a 30-a a Superligii de fotbal, ultima din sezonul regular