Ucraina foloseşte pentru prima oară avioane franceze de vânătoare de tip Mirage 2000 să respingă atacuri ruseşti, anunţă armata ucraineană. Atacuri ruse nocturne cu 58 de rachete şi 194 de drone. 34 de rachete şi 100 de drone, doborâte

Ucraina a fost vizată în noaptea de joi spre vineri de atacuri ruse cu cel puţin 58 de rachete şi 194 de drone, anunţă vineri armata ucraineană, care precizează că a folosit pentru prima oară avioane franceze de vânătoare de tip Mirage 2000 – care i-au fost livrate de Franţa în februarie – pentru a contracara un atac, relatează AFP.

”Avioane de vânătoare, (de tip) F-16 şi Mirage 2000 au fost implicate. De notat că avioanele de vânătoare franceze, care au ajuns în Ucraina în urmă cu doar o lună, au participat pentru prima oară la respingerea unui atac aerian inamic”, anunţă armata ucraineană.

Armata ucraineană anunţă în acest comunicat că a doborât cel 134 dintre aceste ţinte – 34 de rachete şi 100 de drone.

Suspendarea ajutorului american al Ucrainei, luni, alimentează temeri cu privire la o slăbire a capacităţilor apărării antiaeriene ucrainene.

Zelenski urmează să efectueze o vizită în Africa de Sud la 10 aprilie, anunţă preşedinţia sud-africană

Peste 7.500 de perechi de încălţăminte, mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 3,8 milioane de lei, descoperite în Portul Constanţa/ Acestea erau în două containere sosite din China pentru o firmă din Republica Moldova