John Textor a triplat prima de meci jucătorilor de la Olympique Lyon, după victoria cu OGC Nice / Deşi suspendat, Paulo Fonseca a făcut deplasarea la Nisa

Preşedintele grupării Olympique Lyon, miliardarul american John Textor, a fost încântat de victoria cu 2-0 obţinută de echipa sa, duminică seară, cu OGC Nice, în campionatul Franţei.

După ce jucătorii săi au înregistrat a treia victorie consecutivă în toate competiţiile, Textor le-a spus printr-un apel video pe telefonul căpitanului Alexandre Lacazette că prima lor de meci a fost triplată.

Pe de altă parte, deşi suspendat, antrenorul Paulo Fonseca a făcut deplasarea la Nisa şi a ajuns la Allianz Riviera împreună cu jucătorii şi staff-ul său. El a coborât primul din autocar pentru a îmbrăţişa şi încuraja fiecare jucător şi membru al staff-ului său.

Antrenorul, care continuă să conducă antrenamentele în timpul săptămânii, s-a confruntat duminică seară cu primul său meci din suspendarea valabilă până la 30 noiembrie.

Echipa franceză Olympique Lyon, adversara formaţiei FCSB în optimile Ligii Europa, a învins duminică seara, în deplasare, scor 2-0, gruparea OGC Nice, în etapa a 25-a din Ligue 1.

În turul optimilor cu FCSB, Lyon s-a impus la Bucureşti, scor 3-1, returul fiind programat joi, în Franţa.

SUA vor evalua în Arabia Saudită dacă Ucraina este dispusă să facă unele concesii semnificative Rusiei

MAE atenţionează că transportul aerian pe mai multe aeroporturi din Germania va fi afectat de greve ale personalului din sectorul public, precum şi ale personalului de securitate/ Cursele aeriene vor înregistra întârzieri