Contractul pentru construirea lotului 2A Ditrău-Grinţieş, cel mai lung lot al Autostrăzii Unirii A8, a fost atribuit asocierii SA&PE Construct-Tehnostrade SRL-Euro Asfalt D.O.O-Spedition UMB, oferta fiind de 6,14 miliarde lei fără TVA

Contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 2A Ditrău-Grinţieş, cel mai lung lot al Autostrăzii Unirii A8, a fost atribuit asocierii SA&PE Construct (lider)-Tehnostrade SRL-Euro Asfalt D.O.O-Spedition UMB, valoarea ofertei fiind de 6,14 miliarde lei (aproximativ 1,2 miliarde euro) fără TVA, anunţă Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR).

”Compania Naţională de Investiţii Rutiere a atribuit, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 2A Ditrău-Grinţieş, cel mai lung lot al Autostrăzii Unirii A8. Oferta Asocierii SA&PE CONSTRUCT (lider)-Tehnostrade S.R.L.-Euro Asfalt D.O.O-Spedition UMB a fost desemnată câştigătoare a contractului, valoarea ofertei fiind de 6,14 miliarde lei (aproximativ 1,2 miliarde euro) fără TVA”, anunţă CNIR.

Pentru realizarea lotului cu o lungime de 37,9 kilometri, care se desfăşoară în judeţele Harghita şi Neamţ, Asocierea formată din constructori din România şi Bosnia -Herţegovina are termen de 54 de luni, din care 14 luni pentru etapa de proiectare şi 40 de luni durata de execuţie. Finanţarea lucrărilor este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027 şi din fonduri de la bugetul de stat.

”Încă o procedură finalizată înainte de termen şi pe această cale le mulţumesc colegilor pentru eficienţă şi profesionalism. Acest lucru se întâmplă la toate proiectele pe care le-am demarat în această perioadă. Proiectele trebuie să fie bine realizate încă de la început şi atunci este nevoie de o analiză atentă şi de multă muncă specifică. Cu toţii ne dorim infrastructura rutieră bună şi rapid efectuată, iar noi trebuie să ţinem seama de detaliile care determină calitatea proiectului. CNIR e la început de drum, dar ne propunem ca proiectele bine pregătite să devină elementul care ne defineşte”, a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.

Este un proiect de o complexitate tehnică ridicată pentru că include lucrări majore de artă (poduri, pasaje, viaducte, tuneluri):

• 19 tuneluri

• 63 de poduri şi viaducte

Lungimea totală a tunelurilor şi a viaductelor (21 km) reprezintă 57 % din lungimea întregului lot.

Pe traseul lotului 2A este prevăzut un nod rutier la Ditrău (conexiune cu DN 12 în jud. Harghita), iar la Est, în judeţul Neamţ, conexiune cu Lotul 2 B Grinţieş -Pipirig, o descărcare provizorie pentru a asigura funcţionarea independentă a acestui lot.

Săptămâna trecută, CNIR a atribuit asocierii SA&PE Construct SRL (lider) -Tehnostrade SRL Spedition UMB- EURO Asfalt contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 1 C Sărăţeni-Joseni, al Autostrăzii Unirii.

 

UPDATE – O contestaţie a fost depusă la CCR împotriva deciziei Biroului Electoral Central privind înregistrarea candidaturii independente a lui Nicuşor Dan

Ministrul Transporturilor, după ce un tren care circula pe ruta Braşov – Bucureşti Nord a fost atacat cu pietre: Modernizarea României depinde foarte mult de creşterea gradului de responsabilitate al fiecărui român / Ce solicită Sorin Grindeanu