Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă că a deschis luni ofertele depuse la licitaţia privind modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanţa – Etapa III. CFR a primit oferte de la – PORR Construct, asocierea formată din Arcada Compan şi Alstom Transport SA şi asocierea BAWI Construction şi Swietelsky Construct SRL. Valoarea financiară estimată a contractului este de 619,5 milioane lei, fără TVA.
”Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că azi, 10 martie 2025, la ora 15:00, a deschis ofertele depuse la procedura de achiziţie sectorială privind atribuirea contractului de proiectare şi execuţie aferent obiectivului de investiţii: „Modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanţa – Etapa III”, anunţă CFR.
În cadrul procedurii, au depus oferte următorii agenţi economici:
– PORR Construct
– Asocierea Arcada Company (ofertant lider) şi Alstom Transport SA (ofertant asociat)
– Asocierea Bawi Construction (ofertant lider) şi Swietelsky Construct SRL (ofertant asociat)
Valoarea financiară estimată a contractului este de 619.509.527,76 lei, fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată prin Programul Transport (PT) 2021 – 2027, AXA 3 – Îmbunătăţirea conectivităţii prin dezvoltarea reţelei TEN-T de transport pe calea ferată, precum şi din Titlul de cheltuială 56 – Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare/56.48 – Programe finanţate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) aferente cadrului financiar 2021 – 2027.
Durata de implementare a contractului, de la data ordinului de începere este de 37 de luni, din care 7 luni pentru proiectare şi 30 de luni pentru execuţia lucrărilor.
În Etapa III sunt cuprinse lucrări de modernizare la următoarele obiective:
Port Constanţa Sud
– Staţia Agigea Sud (inclusiv linia de legătura între Agigea Ecluză şi Agigea Sud)
– Linia 813B – linia existentă de legătură între Agigea Ecluză şi Port Constanţa Ferry Boat
– Port Constanţa Ferry Boat
Zona de interes din afara portului
– CMT Constanţa
Principalele beneficii aşteptate prin implementarea proiectului de investiţii „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa” sunt:
– Creşterea calităţii transportului de marfă pe Coridorul Rin-Dunăre;
– Accesibilitatea şi conectivitatea conexiunii feroviare a portului Constanţa cu reţeaua centrală TEN-T;
– Facilitarea unui nivel optim de integrare şi interoperabilitate între diferitele moduri de transport la punctul de plecare / încheiere al coridorului reţelei de bază Rin-Dunăre;
– Eliminarea blocajelor de pe această secţiune;
– Îmbunătăţirea şi menţinerea calităţii infrastructurii în ceea ce priveşte siguranţa, securitatea, eficienţa;
– Sprijinirea difuzării modale prin încurajarea utilizării transportului feroviar;
– Sprijinirea economiei naţionale;
– Posibila atragere a noilor investitori în zona respectivă, îmbunătăţind astfel piaţa locală/ regională a forţei de muncă.