Ponta a decis să candideze independent
Fostul premier şi fost preşedinte al PSD Victor Ponta şi-a anunţat, miercuri, candidatura ca independent la funcţia de preşedinte al României. El a susţinut că s-a ”schimbat mult” faţă de cum era în urmă cu zece ani, afirmând că în acest deceniu a încercat să nu îi dezamăgească pe cei care l-au votat şi să îi ”înţeleagă” pe cei care au votat împotriva sa la alegerile în care a fost învins de Klaus Iohannis. ”Am căutat soluţia cea mai elegantă prin care să nu-i deranjez pe liderii PSD care au înţelegea lor cu PNL-ul, ştiu că e mare presiune din partea PNL să fiu dat afară, şi nu mai am calitatea de membru al PSD. Dacă din teamă sau din slugărnicie o să vrea să mă excludă, am mai fost o dată exclus din PSD”, a declarat Ponta.
Ponta a declarat că lupta pentru România nu incetează odată cu eliminarea lui Georgescu din cursă
Victor Ponta, care și-a anunțat candidatura pentru președinție, spune, după decizia de marți a CCR, că „lupta pentru România și pentru români nu încetează niciodată. Vom invinge”.
Victor Ponta, care și-a anunțat candidatura pentru președinție, spune, după decizia de marți a CCR, că „lupta pentru România și pentru români nu încetează niciodată. Vom invinge”.
„ Lupta pentru România și pentru români nu încetează niciodată! Nu trebuie niciodată să abandonăm! Nu trebuie niciodată să deznădăjduim! În cele din urmă, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom invinge”, a scris pe Facebook Victor Ponta.
Reacția acestuia vine după ce Curtea Constituțională a României a respins marți cu unanimitate contestațiile la respingerea candidaturii lui Călin Georgescu.
Victor Ponta a anunțat că își va depune candidatura miercuri, adăugând că intră în cursă ca independent și că nu se poziționează împotriva nimănui în cursa electorală.