Niantic Labs a anunţat că a ajuns la un acord cu Scopely, din Arabia Saudită, pentru a-şi vinde divizia de jocuri.
Pentru 3,5 miliarde de dolari de dolari, Scopely cumpără mai multe jocuri celebre dezvoltate de Niantic, în frunte cu Pokémon Go, Monster Hunter Now şi Pikmin Bloom.
Decizia vânzării a fost luată după ce Niantic a eşuat să reproducă succesul de care s-a bucurat ultra-popularul Pokémon Go.
Pokémon Go a avut mai mult de 500 de milioane de jucători doar în primul an, însă, popularitatea acestuia a fost grav afectată în urma pandemiei.
Ulterior, Niantic a lansat şi a anulat mai multe proiecte care nu au avut succesul scontat, iar compania a disponibilizat peste 310 angajaţi în perioada 2022 – 2023.
Alături de jocuri, Scopely va dobândi şi toate echipele de angajaţi din cadrul Niantic care se ocupă cu dezvoltarea jocurilor.
Tranzacţia mai trebuie aprobată şi de autorităţi înainte de a fi încheiată.