Timişoara: Tânăr reţinut, după ce a convins o fată de 13 ani să îi trimită poze cu ea dezbrăcată, apoi le-a trimis tatălui ei / O altă fată implicată în acelaşi caz este cercetată sub control judiciar

Un tânăr de 21 de ani, din Bucureşti, a fost reţinut, după ce a convins o fată de 13 ani, din Timişoara, să îi trimită poze cu ea dezbrăcată şi apoi, pentru că a refuzat să-i mai trimită, a arătat imaginile tatălui fetei. O altă fată, care a obţinut pozele, le-a trimis şi ea tatălui fetei. Cazul a intrat în atenţia DIICOT Timişoara.

Tânărul, în vârstă de 21 de ani, a cunoscut-o pe fata din Timişoara pe Instagram. I-a făcut declaraţii de dragoste şi a convins-o să îşi facă fotografii în care apărea dezbrăcată şi să i le trimită. După un timp, i-a cerut să facă altele şi să i le transmită, însă aceasta a refuzat. Tânărul a început să o ameninţe că primele poze vor fi făcute publice.

Bărbatul l-a identificat pe tatăl fetei, pe reţelele de socializare şi i-a  trimis pozele. Le-a postat şi pe un grup de Whatsapp în care se aflau mai mulţi prieteni de-ai fetei.

Când le-a văzut, o altă adolescentă din acest grup le-a transmis şi ea tatălui fetei şantajate.

Tatăl adolescentei a mers la procurorii DIICOT şi le-a povestit ce s-a întâmplat.

Anchetatorii au reuşit rapid să-l depisteze pe tânărul din Bucureşti, l-au ridicat de acasă şi l-au adus la audieri la Timişoara, unde a şi fost reţinut. Urmează să fie prezentat în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Adolescenta care a trimis mai departe pozele din grupul de Whatsapp este şi ea cercetată pentru distribuire de material cu caracter pronografic şi a fost plasată sub control judiciar.

 

Hidrologii avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe şi al unor inundaţii locale/ Codul galben, valabil până vineri la prânz

Preşedintele Poloniei cere SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul polonez