„După şase ore, timp în care salvatorii montani au trecut şi prin codul portocaliu de vreme severă marcat de o puternică furtună cu vânt puternic, ploaie abundentă, grindină, ceaţă şi umezeală, au reuşit să îi coboare în siguranţă pe cei doi ucraineni şi să îi predea autorităţilor competente”, a spus Dan Benga.
Conform sursei citate, ce doi cetăţeni ucraineni, cu vârste de 28 şi 38 de ani, au solicitat ajutorul autorităţilor române, fiind rătăciţi şi expuşi furtunii din munte.
Operaţiunea de salvare şi extragere a fost efectuată cu sprijinul poliţiştilor de frontieră din comuna Poienile de sub Munte, localitate de graniţă cu Ucraina.