Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora.

”România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an. Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează prezentarea unui document în luna aprilie care să conţină creşteri sau modificări de taxe şi impozite”, a transmis, vineri, ministrul Finanelor, Tanczos Barna, într-un mesaj pe Facebook.

Ministrul precizează că România s-a angajat să restabilească echilibrul bugetar într-un ritm sustenabil, fără măsuri drastice, păstrând în acelaşi timp un nivel ridicat al investiţiilor.

”Ministerul Finanţelor lucrează la finalizarea normelor de aplicare a taxei pe construcţiile speciale, un proces în care am avut consultări cu toate sectoarele vizate de această taxă, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2025. Vom prezenta normele de aplicare până la sfârşitul lunii martie, asigurând transparenţă şi claritate în aplicarea acestora”, a mai transmis ministrul.

 

 

 

Un rus, liderul grupării paramilitare neonaziste ruse „Rusich group”, Vojislav Torden, condamnat pe viaţă în Finlanda cu privire la patru crime de război comise în Ucraina în 2014

Dana Budeanu l-a taxat imediat pe George Simion. Președintele AUR a anunțat că strânge peste 600.000 de semnături: ‘Numai cardeli și prosteli’