92.000 de utilizatori, dar și mai mulți angajați ai companiei au semnat o petiție pentru ca podcasturile să fie eliminate.
Potrivit The Guardian, fostul spotiv a prezentat un curs intitulat „prostituarea femeilor”.
„Este destul de oribil că găzduim conținutul lui Andrew Tate”, a scris un angajat pe o platformă internă de mesagerie, conform 404 Media.
„Aceste cursuri învață activ bărbații cum să manipuleze, controleze și să profite de pe urma exploatării femeilor”, a fost mesajul unui utilizator al platformei.
„Conținutul în cauză a fost eliminat deoarece a încălcat politicile noastre, nu din cauza discuțiilor angajaților”, a fost mesajul transmis de un purtător de cuvânt al Spotify.
Andrew Tate a vorbit despre acest subiect în cadrul mai multor emisiuni. Printre altele a spus că „O femeie care să te respecte nu există, decât dacă o forțezi să fie așa”.
Apoi a continuat cu afirmații precum: „reguli de fier pentru întâlnirile cu femeile”, „cum să cucerești fete rapid și ușor” sau „ o femeie nu trebuie lăsată să fie prietenă cu alți bărbați”.
„Motivul pentru care piața sexuală este atât de distrusă este că sunt prea multe femei care primesc atenție fără a da sex. Bărbații trebuie să construiască o femeie pentru a fi perfectă pentru ei. O femeie care este înțelegătoare și bună și te respectă nu există, decât dacă o forțezi să fie așa”, spunea Tate.
Frații Tate au probleme cu legea în trei țări, România, Marea Britanie și SUA. În țara noastră, acuzațiile se referă la viol, trafic de persoane și proxenetism în România. Au fost însă lăsați să plece în SUA, dar în luna martie ar trebui să se întoarcă.
„Mă întorc în martie. Vreau să fie clar. Nu fug de nimeni și nu mi-e frică. Respect legea, așa cum am făcut-o mereu”, Mi-am pierdut trei ani din viață (…) Nu am fost condamnat pentru nimic, niciodată. Și totuși, am devenit un simbol negativ global. E ridicol”, i-a declarat Andrew lui Patrick Bet-David.
Procurorii DIICOT susţin că fraţii Tate şi membrilor presupusei grupări infracţionale constituite în jurul acestora au recrutat, începând cu anul 2015, 34 de femei. Le-ar fi obligat să producă materiale pornografice pentru platforme de profil.