Hamasul anunţă că este pregătit să elibereze un ostatic israeliano-american şi să predea rămăşiţele altor patru ostatici israeliano-americani în vederea unei continuări a acordului cu Israelul de încetare a focului în Fâşia Gaza

Hamasul se declară vineri pregătit să-l elibereze pe ostaticul israeliano-american Edan Alexander, în vârstă de 21 de ani, considerat ultimul ostatic american în viaţă ţinut de către gruparea islamistă palestiniană în Fâşia Gaza, şi să predea rămăşiţele altor patru ostatici cu dublă cetăţenie, în cadrul unui acord care să permită discutarea unei continuări a acordului de încetare a focului în enclava palestiniană, relatează AFP.

”Ieri (joi), delegaţia Hamas a primit o propunere a mediatorilor în vederea unei reluări a negocierilor. Cu responsabilitate, mişcarea a răspuns pozitiv în această (vineri) dimineaţa, (exprimându-şi) acordul de a-l elibera pe militarul israelian Edan Alexander, care deţine naţionalitatea americană, şi (de a restitui) corpurile altor patru (ostatici) binaţionali”, anunţă într-un comunicat Hamasul.

Un lider al Hamas, Taher al-Nunu, decclară AFP că ”cei cinci indivizi pe care (partidul său) a acceptat să-i elibereze în virtutea noii propuneri americane sunt prozonieri israelieni care deţin naţionalitatea americană”.

O nouă rundă de negocieri indirecte cu privire la un armistiţiu fragil în Fâşia Gaza, intrat în vigoare la 19 ianuarie, după 15 luni de război devastator, a început marţi în Qatar, unde emisarul preşedintelui american Donald Trump pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff a fost trimis să participe la eforturi de mediere.

La fel ca la celelate schimburi care au avut loc de la 19 ianuarie, şi acesta presupune eliberarea unor deţinuţi palestinieni încarceraţi în Israel.

Însă ”s-au convenit noi criterii”, iar acestea includ ”o creştere a numărului de deţinuţi palestinieni care este necesar să fie eliberaţi în cadrul schimbului”, declară AFP o sursă apropiată Hamas, fără să ofere alte detalii.

Israelul nu a răspuns imediat în mod oficial acestei propuneri a Hamas.

Imagini în premieră: ambarcațiuni militare pregătite de China pentru o posibilă invazie în Taiwan / Pot transporta 6.000 de soldați și vehicule

Un rus, liderul grupării paramilitare neonaziste „Rusich group”, Vojislav Torden, condamnat pe viaţă în Finlanda cu privire la patru crime de război comise în Ucraina în 2014