JO, gimnastică: Simone Biles, aur la individual-compus; Bărbosu şi Ghigoarţă, pe locurile 17 şi 22 – FOTO

Gimnasta americană Simone Biles a câştigat, joi, medalia de aur în finala la individual-compus, la Jocurile Olimpice de la Paris. Reprezentantele României, Ana Maria Bărbosu şi Amalia Ghigoarţă, s-au clasat pe locurile 17, respectiv 22. De la JO din 2012, România nu a mai avut reprezentare la individual-compus, iar ultimele medalii datează din 2000.

A fost o formalitate pentru Simone Biles, fiind favorita certă, să-şi treacă în cont a doua medalie olimpică de aur la individual-compus, după cea din 2016. Biles a avut la Paris un punctaj total de 59.131, iar pe podium au mai urcat Rebeca Andrade (Brazilia, 57.932) şi Sunisa Lee (SUA, 56.465).

FOTO: FIG
FOTO: FIG

România a fost reprezentată de Ana Maria Bărbosu, care s-a clasat în finala de joi pe locul 17 (52.465 puncte), respectiv de Amalia Ghigoarţă, locul 22 (50.732).

Notele obţinute de gimnastele tricolore sunt:

Ana Maria Bărbosu – bârnă 12.466, sol 13.566, sărituri 14.000, paralele 12.433;   

Amalia Ghigoarţă – sol 13.166, sărituri 13.100, paralele 12.566, bârnă 11.900.

În calificări, ele au fost pe locurile 16 şi 23.

FOTO: FIG
FOTO: FIG

Urmează finalele pe aparate, iar România va fi reprezentată în 5 august de Sabrina Voinea (bârnă, sol), respectiv Ana Maria Bărbosu (sol).

În finala pe echipe, România a adunat un punctaj total de 159.497, cu care s-a clasat pe locul 7. România a participat ultima dată în finala pe echipe la ediţia JO din 2012, când a încheiat cu medalia de bronz.

Tot în 2012 a fost ultima reprezentare tricoloră la individual-compus – Sandra Izbaşa (locul 5) şi Larisa Iordache (9), în timp ce ultima prezenţă pe podium a fost la JO din 2000, prin Simona Amânar (aur) şi Maria Olaru (argint).

 

JO, polo masculin: România – Croaţia, scor 8-11, în al treilea meci din grupa A

JO – canotaj: Enache: Am plecat tot timpul cu mentalitatea de a câştiga şi că vom reuşi, indiferent de condiţii şi presiuni / Cornea – Adrenalina încă mai este în noi. A fost o zi care nu poate fi descrisă