Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a format o „delegaţie” pentru a conduce „procesul de negociere pentru o pace justă” cu Rusia, potrivit unui decret publicat sâmbătă, informează AFP.
Cei patru oficiali au făcut parte din delegaţia ucraineană la discuţiile de marţi cu Statele Unite în Arabia Saudită, care au avut ca rezultat o propunere pentru o încetare a focului de 30 de zile.
Zelenski vrea relații normale cu Casa Albă după ce a fost dat afară de la negocieri
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Ucraina are nevoie de relații funcționale cu președintele american Donald Trump, după tensiunile apărute între cei doi lideri luna trecută la Casa Albă.
„Relațiile strânse cu Statele Unite sunt foarte importante pentru Ucraina. Eu reprezint Ucraina în calitate de președinte. America este reprezentată de Donald Trump, ca președinte ales în mod legitim. Avem nevoie de relații normale, funcționale”, a afirmat Zelenski în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii la Kiev, conform AFP.
Joi, președintele ucrainean Volodimir Zelenski susținea că liderul rus Vladimir Putin se pregătește să respingă propunerea de armistițiu a americanilor. „Este manipulare, trage de timp, îi este frică să-i spună direct lui Trump că vrea război în continuare”, spunea Zelenski.