Coaliție PNL-PSD-PMP pentru aprobare buget Iași: Mihai Chirica anunță investiții de 2,8 miliarde de lei

Reprezentanţii PNL, PSD şi PMP au anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Primăria Iaşi, formarea unei coaliţii în Consiliul Local, pentru ca bugetul municipalităţii să poată fi aprobat.

Liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, a spus că votul dat de ieşeni la alegerile locale de anul trecut îi obligă pe social-democraţi să fie parte a actului de guvernare locală. El a precizat că reprezentanţii PSD din consiliu vor fi preocupaţi de dezvoltarea oraşului şi de creşterea calităţii vieţii ieşenilor.

”Ca şi alte partide politice, am fi putut să rămânem pe cealaltă parte a baricadei şi să contestăm orice activitate o desfăşoară Primăria. Nu am vrut asta. Am decis împreună cu colegii din Consiliul Local şi cei din Biroul Permanent Judeţean PSD să intrăm alături de PNL şi PMP în această alianţă la nivel local. Vom susţine proiectele care aduc o calitate a vieţii ridicată pentru fiecare dintre cetăţenii care locuiesc în municipiul Iaşi”, a declarat deputatul Bogdan Cojocaru.

Bugetul Iaşiului prezentat de Mihai Chirica se ridică la aproximativ 2,8 miliarde de lei.

Edilul a susţinut că printre proiectele prioritare care vor fi derulate în acest an se numără centura de ocolire pentru traficul uşor, pasajul din Podu Roş, zona de agrement Poitiers, continuarea programului de modernizare a unităţilor de învăţământ, construirea unei săli polivalente şi a unui nou stadion municipal şi continuarea modernizării transportului local.

”Nu am făcut un angajament politic pentru a lega prietenii de cumetrie, ci pentru a pune la punct un plan strategic de dezvoltare. Toate proiectele propuse de noi sunt sustenabile”, a afirmat primarul Mihai Chirica.

FOTO Suporterii celor de la CSA Steaua, implicați într-un nou scandal. S-au dus la meci cu arme albe și droguri

Anamaria Gavrilă și George Simion, ieșiri pe stil Georgescu la adresa presei: Doar o întrebare! Comentariile sunt la școală!