FOTO Sportiva care face furori pe rețelele sociale, umilită la un turneu în Spania: ‘Mi-au luat buletinul. De ce sunt aici?’

Prisăcariu a postat un mesaj în care a explicat ce a pățit când a dorit să se antreneze. Deși a încercat să vorbească cu directorul turneului, acesta nu a putut să fie găsit.

”Sabadell, Barcelona. Astăzi e sâmbătă, mâine încep calificările. Am ajuns la club (Club Tennis Sabadell), mi-au luat buletinul pentru câteva mingi uzate, am cerut să folosesc sala de forță și ghici ce? Nu am voie. Nu am voie să folosesc sala!Directorul turneului nu răspunde la telefon și la mesaje. Așa că, spune-mi, de ce plătesc să joc, plătesc pentru biletele de avion, pentru cazare (90 de euro pe noapte), fără mic dejun inclus. De ce sunt aici? Ca să fiu umilită?

Pe site-ul oficial al hotelului scrie că sunt 500 de metri (n.r.- până la terenuri). De fapt, distanța e de 1,3 kilometri. Au pus așa ca să nu fie nevoiți să asigure transport. Practic, pentru a ne păcăli să mergem 20 de minute pe jos”, a scris Prisăcariu, pe X.

content-image

Anul trecut, jucătoarea de tenis a decis să schimbe clubul după ce a spus că nu a fost tratată cu respect.

”Antrenoarea mea (n.r. – Raluca Platon) e acolo și am fost de acord să reprezint Steaua. Indiferent câtă iubire am avut pentru Dinamo și pentru suporteri, când nu mai ești tratat cu respect unde ai dat totul și eu am dat totul, din punct de vedere al imaginii și al sprijinului pe care l-am oferit mereu. Nu regret absolut nimic. Dar când ești luată la mișto, trebuie să iei măsuri.

Am o relație superfrumoasă cu galeria, eu am fluturat steagul, de aceea le-am dat și mesaj celor mai apropiați. Vă iubesc, vă ador, dar trebuie să merg mai departe. Și trebuie să mă respect eu pe mine, pentru că preș nu voi fi niciodată și nu am fost niciodată. Și de aceea nu mi-a fost bine, pentru că nu am fost preș.”, a povestit Andreea, la podcastul Business Philosophy.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Tânăr de 17 ani, ajuns la spital după ce a intrat cu motocicleta într-un gard de beton

UPDATE – Remus Pricopie: După o matură chibzuinţă am decis să-mi depun candidatura pentru alegerile prezidenţiale/ Dosarul nu e însoţit de liste de semnături deoarece în nicio ţară a UE nu sunt solicitate atât de multe semnături/ BEC va analiza dosarul