Acum mai bine de patru decenii, un studiu realizat de Roger Ulrich a demonstrat că pacienții din spitale care aveau fereastra spre un peisaj verde utilizau mai puține analgezice și se recuperau mai rapid decât cei care priveau un perete de cărămidă.
Cu toate acestea, până recent, mecanismele care stau la baza acestui efect nu erau pe deplin înțelese, a declarat Max Steininger, cercetător la Universitatea din Viena și autorul principal al studiului publicat joi în Nature Communications.
Un aspect important este legătura subiectivă dintre natura în sine și senzația de durere. Poate natura să aibă un efect liniștitor real, sau este vorba doar de un efect placebo bazat pe presupusele sale beneficii? Sau poate că ne atrag doar peisajele pe care le considerăm plăcute vizual? O altă întrebare este dacă mediile urbane, care pot accentua durerea, au un impact mai mare.
Studiul realizat a analizat modul în care diferite regiuni ale creierului sunt implicate în procesul percepției și gestionării durerii, explicând că anumite zone sunt responsabile de identificarea stimulilor dureroși și de caracteristicile acestora, cum ar fi intensitatea și tipul durerii. Altele sunt implicate în răspunsurile emoționale și comportamentale la durere.
Pentru a înțelege mai bine acest fenomen, cercetătorii au monitorizat activitatea cerebrală a 49 de voluntari utilizând un scaner IRMf, în timp ce aceștia vizualizau imagini diverse și erau expuși la șocuri electrice de intensitate variabilă pe mâna stângă.
Voluntarii au privit un peisaj natural – un lac înconjurat de copaci, însoțit de sunete ambientale ca vântul și cântecul păsărilor. Apoi, scenariul a fost modificat adăugând elemente urbane, iar fundalul sonor a fost schimbat cu zgomotele tipice ale unui oraș. În final, au fost prezentate imagini cu un interior de birou, cu mobilier și un ventilator, însoțite de zgomote corespunzătoare.
Pe lângă faptul că participanții au raportat o durere mai mică atunci când priveau peisajul natural, scanările cerebrale au arătat și o modificare semnificativă a activității cerebrale. „Studiul nostru este primul care demonstrează că acest efect nu este doar un placebo”, a subliniat Steininger.
Mai exact, expunerea la peisajele naturale a redus activitatea în zonele implicate în percepția durerii, iar regiunile responsabile de gestionarea acesteia nu au fost afectate semnificativ. Cercetătorii sugerează că mediile naturale pot atrage atenția într-un mod care diminuează percepția durerii, un fenomen cunoscut sub denumirea de „teoria restabilirii atenției” în psihologie.
