Escrocii promiteau cazare în hoteluri de cinci stele, situate în zona din Roma, cu facilități exclusive precum saună, piscină și servicii premium. Odată ce turiști își manifestau interesul, erau îndrumați să achite un avans prin telefon și să furnizeze datele cardului de credit.
Ajunși în Italia, aceștia descopereau că hotelurile respective nu există, iar conturile lor fuseseră deja golite.
Ancheta a scos la iveală că frauda a avut loc între 2021 și 2022 și a fost orchestrată de un italian de 44 de ani și partenera sa de 37 de ani. Aceștia, alături de alți 18 complici, au creat hoteluri fictive precum „Guest House Babuino” și „Rome 55 Piazza di Spagna”, postând pe platforme turistice de renume.
În total, rețeaua a furat peste 600.000 de euro de la turiști, bani folosiți pentru vacanțe de lux, mașini scumpe și bijuterii exclusiviste.
Carabinierii italieni, în colaborare cu Departamentul de Securitate Internă al SUA, au reușit însă să-i identifice și să-i aresteze pe cei 20 de infractori, care urmează să fie judecați pentru faptele comise.