Ceaușescu era singurul lider comunist european care s-a opus reformelor, dorind să păstreze un regim dictatorial, inspirat din modelul stalinist. Era perceput drept o relicvă a unui comunism brutal, în timp ce Europa se pregătea pentru schimbări semnificative. În acea perioadă, România semăna cu o Coree de Nord europeană, în contrast cu perestroika și glasnost, concepte promovate de Gorbaciov, care încurajau un „socialism cu față umană” și semnalau un contrast puternic față de politicile din deceniile anterioare. Gorbaciov a avut merite în relaxarea Războiului Rece și în pregătirea căderii regimurilor dictatoriale în anii ’90, însă Ceaușescu a respins aceste reforme și a deschis un „război rece” propriu cu liderul sovietic. Un moment semnificativ în relația lor a fost vizita lui Gorbaciov la București din 1987, despre care se speculează că i-ar fi schimbat percepția asupra regimului românesc și asupra lui Ceaușescu, conform Adevarul.ro.
Mihail Gorbaciov, care a fost primul lider comunist sovietic născut după Revoluția Bolșevică, provenea dintr-o familie modestă și se remarca prin inteligența sa și pregătirea academică. După o ascensiune rapidă în Partidul Comunist, în martie 1985 a devenit secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Gorbaciov avea o viziune progresistă și se străduia să transforme atât Partidul Comunist din Rusia, cât și întregul bloc comunist european prin perestroika (reconstrucție) și glasnost (transparență). În timpul călătoriilor sale în Occident, a realizat diferențele semnificative între lumea comunistă și cea capitalistă și a înțeles că vechile practici nu mai puteau fi menținute. Perestroika urmărea să modernizeze economia și să promoveze o relație mai deschisă cu Occidentul. Gorbaciov a încercat să eficientizeze economia comunistă și să reducă decalajul tehnologic față de Occident, iar catastrofa de la Cernobîl din 1986 a fost un punct de cotitură, demonstrând deficiențele regimului sovietic.
În cadrul Congresului PCUS din 1986, Gorbaciov a cerut reforme majore, inclusiv liberalizarea unor industrii și o mai mare libertate a presei și artei. Însă, în ciuda deschiderii sale, Ceaușescu a refuzat categoric aceste schimbări, prezentându-se ca un lider izolat și rupt de realitate. Gorbaciov îl considera pe Ceaușescu un „dinozaur stalinist”, iar Ceaușescu îl disprețuia pe liderul sovietic, considerându-l un trădător al idealurilor comuniste.
Una dintre cele mai tensionate întâlniri dintre Ceaușescu și Gorbaciov a avut loc în mai 1987, când liderul sovietic a vizitat Bucureștiul. Deși Ceaușescu a încercat să creeze o imagine pozitivă a regimului său, oferind oaspetelui o atmosferă artificială de prosperitate, Gorbaciov a făcut publice criticile sale. În timpul vizitei, Gorbaciov a pus întrebări incomode despre democrația din România și a contestat realitatea prezentată de Ceaușescu. La uzina 23 August, Gorbaciov a cerut să vadă secțiuni care nu fuseseră incluse în planul vizitei, iar discuțiile aprinse despre „democrația” promovată de Ceaușescu l-au făcut pe acesta din urmă să se enerveze. În timpul unui dineu la reședința familiei Ceaușescu, tensiunile au izbucnit, iar Ceaușescu a lansat reproșuri la adresa lui Gorbaciov pentru lipsa de interes față de soarta cetățenilor sovietici.
După vizita din 1987, Gorbaciov ar fi spus că Ceaușescu nu va avea un sfârșit bun, iar în timpul ultimei întâlniri din 1989, liderul sovietic ar fi făcut o remarcă despre „dacă vom trăi până atunci”, sugerând o atitudine de distanțare față de regimul românesc. Unii istorici susțin că această atitudine ar fi fost un semn că Gorbaciov și-ar fi dorit să pună capăt regimului Ceaușescu, iar prezența unui număr mare de „turiști” sovietici în România înainte de Revoluția din 1989 ar putea fi o dovadă că, în culise, se pregătea schimbarea regimului de la București.
