Decizia a fost luată după ce judecătorii au admis mai multe plângeri împotriva soluţiei de clasare dispuse de Parchetul General în iunie 2024.
„Admite plângerile formulate de petenţii Nicodemus Marvin, Ştefan Mihaela, Ştefan Cariolan, Ştefan Andrei Florian, Chelba Irina şi Geambaşu Ruxandra împotriva ordonanţei din data de 4 iunie 2024 emisă în dosarul nr. 184/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 166/II/2/2024 din data de 4 septembrie 2024 a procurorului şef al Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin ordonanţele nr. 194/II/2/2024 şi nr. 195/II/2/2024 emise la data de 22 octombrie 2024 de procurorul şef al Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Desfiinţează soluţia atacată şi trimite cauza în vederea continuării urmării penale.
Definitivă”, se arată în decizia Instanţei supreme, informează Agerpres.
Reclamațiile invocate
Este vorba de partea din dosarul Colectiv în care familiile celor decedaţi sau răniţi au reclamat condiţiile improprii din spitale, dar şi modul în care au fost efectuate transferurile la spitalele din străinătate.
Printre cei vizaţi de plângerile victimelor se aflau Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi ministrul Sănătăţii de la acea vreme – Nicolae Bănicioiu.
Context: evoluția cazului
În noiembrie 2015, la puţin timp după tragedia de la Colectiv, Nicolae Bănicioiu declara că autorităţile române nu au nevoie de ajutor din străinătate pentru a trata răniţii. „Nu avem nevoie de nimic în acest moment. Medicii noştri pot gestiona situaţia. Din Franţa şi Germania, din foarte multe părţi, am primit astfel de solicitări. (…) Momentan, noi ne descurcăm foarte bine, iar medicii noştri pot face faţă cu brio oricărei situaţii”, declara Bănicioiu.
Un an mai târziu, în noiembrie 2016, părinţii victimelor au depus o plângere penală la Parchetul General în care mai mulţi oficiali guvernamentali şi din sistemul de sănătate erau acuzaţi în legătură cu modul în care au intervenit autorităţile după producerea incendiului din clubul Colectiv.
Ulterior, Parchetul General a deschis un dosar penal in rem în legătură cu intervenţia autorităţilor şi acordarea primelor îngrijiri medicale la locul incendiului, respectiv privind asistenţa medicală acordată acestor victime, împrejurările legate de posibile infecţii nosocomiale şi de acţiunile ori inacţiunile funcţionarilor publici în legătură cu transferul persoanelor vătămate la unităţi de spital din străinătate. Dosarul a fost clasat în iunie 2024.
Dosarul principal a fost trimis în instanţă, fiind finalizat cu condamnări şi plata unor daune pentru victime.
În urma incendiului din 30 octombrie 2015 din clubul Colectiv, 65 de persoane au murit, iar alte câteva sute au fost rănite.