Primarul oraşului Lehliu Gară, acuzat de 50 de fapte de luare de mită. El a fost plasat sub control judiciar în dosarul de corupţie în care este urmărit penal şi Iulian Dumitrescu şi are interdicţia de a-şi exercita funcţia

Primarul oraşului Lehliu Gară, Iulian Iacomi, este urmărit penal pentru corupţie, fiind suspectat de 50 de fapte de luare de mită. Edilul e acuzat că a primit aproape 100.000 de lei şi 74.000 de euro de la preşedintele CJ Prahova Iulian Dumitrescu pentru a realiza acţiuni care ţineau de serviciul de urbanism din Primărie, în vederea vânzării unu teren de către o firmă controlată de Dumitrescu. Iulian Iacomi a fost plasat sub control judiciar în dosarul de corupţie în care este urmărit penal şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

DNA anunţă, vineri, că procurorii din cadrul Secţiei de combatere a corupţiei au început urmărirea penală faţă de Iulian Iacomi, primar al oraşului Lehliu-Gară, suspectat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată – 50 acte materiale. În acest dosar, edilul a fost plasat sub control judiciar, având interdicţia de a-şi exercita funcţia, dar şi de a părăsi Româmnia sau de a lua legătura cu inculpaţi ori martori din dosar.

„Există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: în perioada 22.10.2021 – 08.11.2022 inculpatul Iacomi Iulian, în calitate de primar al oraşului Lehliu-Gară, ar fi primit în numerar de la inculpatul Dumitrescu Iulian, persoană cu rol decizional în cadrul unei societăţi comerciale care era proprietara unui teren şi beneficiar real al sumelor de bani care alimentau un cont bancar având ca titular societatea comercială respectivă, suma totală de 923.350 lei (în 43 de tranşe) şi 74.000 euro (în 7 tranşe). Banii ar fi fost daţi în legătură cu îndeplinirea de către inculpatul Iacomi Iulian a unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu în domeniul urbanismului cu privire la terenul respectiv”, se arată într-un comunicat al DNA. 
Anchetatorii susţin că suma primită de edil ar fi fost „o parte a unui procent calculat din suma de 1.120.000 euro, reprezentând preţul vânzării terenului ce s-a încasat în contul ce avea ca beneficiar real pe inculpatul Dumitrescu Iulian”.

În acest dosar procurorii au pus sechestru asigurător asupra a cinci imobile ce aparţin primarului din Lehliu Gară.

Directoratul de Securitate Cibernetică, după ce pagina de Facebook a UMF Carol Davila a fost compromisă: Compania Meta are controlul şi poate interveni. Am recomandat ca Universitatea să sesizeze şi ANPC

Preşedinta din Kosovo, implicată într-un incident „fără precedent” pe aeroportul din Macedonia care s-a transformat într-o dispută diplomatică