Sâmbătă, în semifinale, Jessica Pegula, numărul 4 mondial şi principala favorită a competiţiei, a eliminat-o pe rusoaica Ekaterina Alexandrova, cap de serie numărul 9, în faţa căreia s-a impus în trei seturi: 6-2, 2-6, 7-5.
Sofia Kenin (locul 44 WTA) şi fostă campioană la Australian Open (în 2020), a acces la rândul ei în ultimul act profitând de abandonul adversarei sale din semifinale, americanca Amanda Anisimova (16 WTA), în primul set, la scorul de 5-2 în favoarea sa.
Jessica Pegula va disputa duminică a doua sa finală consecutivă, după cea pierdută în urmă cu o săptămână la Miami (Florida), împotriva unei adversare pe care a învins-o de trei ori în cinci confruntări, ultima oară anul trecut, la US Open.