Filiala grupului din Hong Kong Hutchison Holdings nu a respectat contractul de concesiune pentru două porturi de la intrările în Canalul Panama, potrivit concluziilor unui audit dezvăluit luni de autorităţile panameze, transmite AFP, potrivit Agerpres.
„Sunt mai multe cazuri de nerespectare” a contractului de concesiune acordat Panama Ports Company, filială a Hutchison, în 1997, şi reînnoit pe 25 de ani în 2021, pentru exploatarea celor două porturi situate la intrările pe ruta interoceanică, a declarat controlorul general Anel Flores într-o conferinţă de presă.
Acest audit al Oficiului controlorului financiar, instituţie autonomă însărcinată cu supravegherea fondurilor publice, a fost lansat la sfârşitul lunii ianuarie după declaraţiile preşedintelui american Donald Trump în care susţinea că „China exploatează Canalul Panama” şi ameninţa că vrea „să îl ia înapoi”.
Potrivit lui Flores, printre alte nereguli, Panama nu a încasat 1,2 miliarde de dolari datorate de Panama Ports Company pentru operaţiunile sale în porturile Balboa (partea Pacificului) şi Cristobal (partea atlantică).
„Este un subiect foarte delicat”, a afirmat Flores, anunţând că vor fi depuse plângeri la Parchet.
Anunţul concluziilor acestui audit a fost făcut cu câteva ore înainte de vizita în Panama a secretarului american al Apărării, Pete Hegseth.
Este o simplă coincidenţă, a asigurat Flores, potrivit căruia publicarea raportului „este o acţiune autonomă a Panama”.
Pe 4 martie, conglomeratul din Hong Kong CK Hutchison a anunţat vânzarea a 43 de porturi din 23 de ţări, inclusiv cele pe care le opera în Panama, către un consorţiu condus de managerul american de active BlackRock pentru o sumă de 19 miliarde de dolari (17,6 miliarde de euro).
Dar o anchetă în curs a autorităţii chineze de reglementare a pieţei nu a făcut posibilă parafarea tranzacţiei.