ANM – Averse torenţiale, descăcrcări electrice, intensificări ale vântului în zece judeţe, până marţi dimineaţă – HARTA

Meteorologii anunţă că zece judeţe se vor afla sub atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică, de luni după-amiază până marţi dimineaţă.

O atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică este valabilă din 5 august, ora 18  până în 6 august, ora 10, fiind prognozate ploi moderate cantitativ, instabilitate atmosferică.

”În Maramureş, estul Transilvaniei, nordul Moldovei şi în Carpaţii Orientali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, transmit meteorologii.

Local, astfel de manifestări vor fi şi în restul zonei montane.

Marţi, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în sud-estul ţării.

 

Autocamion cu gaz lichefiat, răsturnat pe un drum din Arad – Conţinutul va fi deversat pe sol, care va fi depoluat de către reprezentanţii societăţii comerciale care deţine vehiculul / Traficul rutier rămâne deviat

JO-nataţie: Adam Peaty spune că s-ar putea retrage şi îi atacă pe înotătorii chinezi „trişori”