Percheziţii DNA în judeţul Iaşi, într-un dosar ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în perioada 2020-2025 / Două dintre descinderi sunt la instituţii publice din municipiu

Procurorii DNA fac, joi, 12 percheziţii în judeţul Iaşi, dintre care două la instituţii publice din municipiul Iaşi, într-un dosar ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, săvârşite în perioada 2020-2025.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, săvârşite în perioada 2020-2025”, a transmis, joi, DNA.

Instituţia precizează că procurorii fac percheziţii în 12 locaţii, dintre care două sunt sedii de instituţii publice situate în municipiul Iaşi, iar restul sunt domicilii ale unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor de la Direcţia Generală Anticorupţie, Brigada de Operaţiuni Speciale Iaşi, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi şi  Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

 

Alexandru Rafila anunţă că, în curând, va fi emis ordinul care prevede coordonarea Rezidenţiatului de către Universităţile de Medicină şi Farmacie: Ei pregătesc medici şi trebuie să aibă şi instrumentele, responsabilitatea coordonării activităţii

Liga Campionilor: „Două goluri diferenţă nu înseamnă nimic”, „fără euforie”… Jucătorii echipei PSG rămân concentraţi înainte de returul cu Aston Villa