Ministerul Sănătăţii şi centrele universitare pregătesc medici din anumite specializări pentru a realiza trombectomii, în vederea salvării vieţii pacienţilor cu risc de AVC. Modulul durează un an de zile, la finalul căruia se obţine un atestat care permite anumitor specialişti să înlăture trombii. MInistrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că vor exista astfe de centre regionale în prima fază, apoi există intenţia de a realiza 25 de centre în ţară.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, joi, într-o conferinţă de profil, că, în tratarea patologiilor cardio-cerebro-vasculare, pregătirea resursei umane este esenţială.
”Resursă umană calificată, care, dacă cazul trombolizei este oarecum mai uşor de găsit, în cazul trombectomiilor, intervenţiilor care duc la înlăturarea trombilor, care reprezintă sursa accidentelor vasculare cerebrale, acolo exista o anumită limitare. Mă refer la o limitare profesională. Radiologia Intervenţională era cea care realiza acest lucru şi între timp am reuşit şi cu ajutorul lor, şi vreau să le mulţumesc şi celor din Comisia de Radiologie, să dezvoltăm un atestat (…) mai multe specialităţi, neurologi, neurochirurgi, cardiologi intervenţionişti, ATI-işti, pot să facă acest atestat, încât să dezvoltăm o resursă umană calificată care să existe cel puţin la nivel regional iniţial şi ulterior să avem circa 25 de astfel de centre în toată ţara”, a anunţat, joi, Alexandru Rafila.
Ulterior, într-o cinferinţă de presă a precizat că ”este vorba despre o calificareâ”.
”Aici nu discutăm neapărat de personal de specialitate, ci discutăm de un personal calificat, de exemplu, care poate să facă trombectomii”, a mai declarat Rafila.
Potrivit ministrului, este vorba despre un modul de un an de zile pe care îl urmează medici din diferite specializări care pot face astfel de intervenţii.
Ministrul a fost întrebat despre registrul pentru personalul medical şi a declarat: ”Este aproape de perioada de licitaţie a pachetului tehnic pentru realizarea acestui registru. Chiar am avut în urmă cu două-trei săptămâni o întâlnire tehnică pe această problemă. Este o parte dintr-un pachet informatic puţin mai mare, care include şi alte componente şi sper că, aşa cum spuneam, până la sfârşitul anului să existe un registru funcţional”.
Ministrul a precizat că doreşte ”să plecăm de la un registru în care să includă iniţial profesiile reglementate”.
”Sunt patru profesiuni reglementate, medic, medic stomatolog, farmacist, respectiv asistent medical şi ulterior şi alte profesiuni care sunt conexe a actului medical să poată să facă parte din acest registru, dar aş prefera să avem un registru funcţional până la sfârşitul anului care să includă profesioniştii şi să poată permite transferul datelor care există în momentul de faţă la colegiile lor profesionale în acest registrul într-un format care să-l facă accesibil”, a mai declarat ministrul.
Acesta a explicat că registrul este necesar pentru planificarea numărului de locuri care se scot la Rezidenţiat.