Israelul negociază cu două mari țări pentru găzduirea locuitorilor din Gaza

Această declaraţie urmează recentei sale vizite la Washington, unde a discutat despre războiul din Fâşia Gaza cu preşedintele american Donald Trump. “Aceasta este direcţia în care lucrurile trebuie să meargă”, a spus Netanyahu referitor la discuţiile privind “emigrarea”.

Şeful guvernului israelian a abordat de asemenea negocierile SUA cu Iranul asupra programului nuclear al Teheranului, spunând că Israelul a fost informat în prealabil şi că “Statele Unite au vrut să ştie ce înseamnă un acord bun din perspectivă israeliană”.

Pe frontul comercial, Netanyahu a menţionat “bunăvoinţa americană de a găsi o soluţie la problema taxelor vamale”, subliniind angajamentul Israelului de a-şi reduce deficitul comercial cu Statele Unite.

El a dat instrucţiuni pentru trimiterea în zilele următoare a unei delegaţii comerciale condusă de responsabili ai Ministerului de Finanţe pentru a continua discuţiile.

Indonezia este dispusă să primească temporar palestinieni afectaţi de războiul din Fâşia Gaza, a declarat miercuri preşedintele ţării, Prabowo Subianto, estimând că ar putea fi vorba de 1.000 de persoane într-o primă etapă, înaintea unui turneu în Orientul Mijlociu, care cuprinde destinaţii precum Turcia, Egipt şi Qatar, conform publicaţiei israeliene The Times of Israel.

Prabowo a spus că şi-a instruit ministrul de externe să discute rapid cu partea palestiniană şi cu alte părţi despre modul de evacuare a palestinienilor afectaţi în Indonezia, o ţară cu majoritate musulmană.

“Suntem pregătiţi să evacuăm răniţii, pe cei cu traumatisme, orfanii”, a spus Prabowo, adăugând că aceştia se vor afla temporar în Indonezia până când îşi vor reveni complet, iar situaţia din Gaza se va normaliza pentru a putea să se întoarcă în siguranţă pe teritoriul palestinian.

Jakarta pledează pentru o soluţie cu două state şi a trimis ajutor umanitar palestinienilor din Fâşia Gaza, aminteşte media citată.

Urme ale străbunilor, scoase din uitare de un cioban și o echipă de arheologi. Ce s-a descoperit într-un mormânt preistoric

Crin Antonescu adresează câteva întrebări instituţiilor statului, după declaraţia lui Ponta: Retrage-l, domnule Ghiţă, te face de râs, ne face de râs pe toţi! Românii merită să afle nivelul trădării!