Daniel David: În condiţiile economico-financiare catastrofale pe care le vedem la nivel internaţional, nu se pune problema de creşteri sau modificări salariale într-un termen foarte scurt

Ministrul Educaţiei, Daniel David, afirmă că pe termen ”foarte scurt”, echivalarea gradelor din cercetare cu gradele didactice şi din punctul de vedere al salarizării pentru cercetători nu va fi posibilă, având în vedere situaţia economică internaţională. David se arată optimist că ”pe termen mediu” s-ar putea lua în discuţie aducerea salariilor cercetătorilor la nivelul celor ale profesorilor, în funcţie de grade.

Ministrul Educaţiei a afirmat că, prin lege, s-a realizat echivalarea gradelor din cercetare cu cele didactice. 

 
”Acum aşteptăm să facem şi echivalarea la nivel de salariu. Acest lucru putem să-l facem când lucrăm la legea salarizării unitare, activitate care a fost prorogată prin faptul că, conform ordonanţei-trenuleţ, în condiţiile economico-financiare catastrofale pe care le vedem la nivel internaţional, nu se pune problema de creşteri sau modificări salariale într-un termen foarte scurt”, a afirmat Daniel David, joi seară, pe Facebook, răspunzând unei întrebări.
 

El a adăugat că speră ca ”pe termen mediu” echivalarea să se realizeze şi din punctul de vedere al salariilor, în aşa fel încât cercetătorii să aibă salarii echivalente cu cele ale cadrelor didactice, în funcţie de gradul profesional. 
 
”Eu sunt optimist că pe termen mediu vom putea să gândim şi să avem astfel de acţiuni”, a adăugat Daniel David.

Lupte: Alina Vuc a ratat medalia de bronz la Europenele de la Bratislava

Ministrul Educaţiei anunţă că din anul şcolar viitor este interzisă organizarea cursurilor şcolare în trei schimburi în învăţământul preuniversitar