Medicul Patriciu Achimaş-Cadariu, ginecolog cu spraspecializare în ginecologie oncologică şi chirurgie oncologică, afirmă că rolul psihologilor care să lucreze cu pacienţii diagnosticaţi cu cancer este unul esenţial. Potrivit medicului, România stă ”foarte prost” la acest capitol, normativele la care se raportează fiind extrem de vechi.
”Stăm foarte, foarte prost, fiindcă de fiecare dată facem referire la normative. În normative psihologii nici nu există sau prea puţin existau, vorbim de normativele dinainte de 1990. Dacă ăla e sistemul nostru de valori şi acuma, atunci înseamnă că suntem într-o mare, mare eroare. În mod evident, într-un centru de cancer ar trebui să fie pe fiecare secţie cel puţin un psiholog, dacă nu chiar doi. Să se facă screening şi în spitalul de zi să se facă screening şi în ambulatoriu, vorbim de screeningul anxietăţii şi depresiei, deci lucruri elementare pe care, dacă nu le rezolvăm, complianţa la tratament va fi foarte proastă, pe cale de consecinţă rezultatele muncii noastre nu vor fi cele bune”, a declarat medicul Patriciu Achimaş-Cadariu, joi seară, la .
El a spus că se face inclusiv o meta-analiză care arată că ”acolo unde au existat corect intervenţiile psiho-oncologice, supravieţuirea pacienţilor a fost mai mare”.
”Deci nu vorbim de un moft (…) vorbim de o componentă care este parte integrantă a tratamentului în oncologie şi care este o bucăţică importantă care ne ajută la creşterea supravieţuirii, nu mai spun de calitatea vieţii care sigur că e influenţată decisiv”, a explicat medicul.