Victor Ponta spune că niciodată vreun serviciu secret nu a încercat să îl racoleze

Victor Ponta, fost premier, fost preşedinte al PSD, spune că niciodată vreun serviciu secret nu a încercat să îl racoleze.

Întrebat în emisiunea Insider Politic, la Prima Tv, dacă vreun serviciu secret a încercat vreodată să îl racoleze, Ponta a răspuns: „Nu”. 

În ceea ce priveşte faptul că Crin Antonescu sugerează că ar fi ofiţer acoperit, Ponta a răspuns: ”Ştie foarte bine (adevărul – n.r.)” şi spune că a discutat de mai multe ori cu fostul său partener politic pe acest subiect.
Întrebat recent la un podcast dacă a fpst ofiţer SIE, Ponta a răspuns: ”Deci, eu cunosc legea foarte bine. Nu sunt ofiţer al niciunui serviciu de informaţii. Dar, în rest, dacă am fost acum 20, 50 de ani, dacă am fost, trebuie să vă spun nu. Dacă n-am fost, oricum vă spun nu”.
În octombrie 2014, când Victor Ponta candida la Preşedinţie, Traian Băsescu a susţinut că acesta a fost ofiţer acoperit al SIE în perioada 1997 – 2001.

În 2016, a reluat afirmaţia, într-o postare pe Facebook.
”Personal, ştiu doar doi oameni dintre politicieni cărora li s-a făcut onoarea ca, la un moment dat, să fi fost cu adevărat ofiţeri acoperiţi, dar niciodată nu voi putea să dovedesc acest lucru: unul se numeşte Victor Ponta la SIE şi altul se numeşte Sebastian Ghiţă la SRI. Cu siguranţă, ei nu mai au această calitate după ce au intrat în Parlament. În plus, ăştia doi nu vor să preia partide în numele serviciilor secrete”, scria Traian Băsescu.
 

 

Victor Ponta, despre tăierea pensiilor speciale: Au făcut legea ca să pice la CCR, intenţionat. Marcel Ciolacu n-a intrat în turul doi pentru că i-a păcălit pe militari şi pe poliţişti. Au sunat-o pe Renate Weber să conteste la CCR – VIDEO

Ponta susţine că mai mulţi primari PSD îl susţin: Toţi înţeleg, nu doar primarii, înţeleg că s-au dus vremurile în care vine Paul Stănescu sau Grindeanu şi te ameninţă ”Îţi tai banii la comună dacă nu scoţi oamenii la vot”