Victor Ponta, mesaj pentru PSD: N-aţi înţeles, băieţi, eu vreau preşedinte! Şi doar pentru această funcţie candidez. PSD a ajuns de la 40% la 20% pentru că s-au bruxelizat. Au murit de frica ambasadorilor – VIDEO

Fostul lider PSD Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidenţiale, susţine că nu e interesat să revină nici la şefia partidului, nici în fruntea Guvernului. ”N-aţi înţeles, băieţi, eu vreau preşedinte!”, le transmite Victor Ponta foştilor colegi de partid. De asemenea, Ponta este de părere că PSD şi-a înjumătăţit scorul electoral în ultimii ani pentru că ”s-a bruxelizat” şi ”a murit de frica ambasadorilor”. ”Lângă Marcel Ciolacu, de câte ori apăream şi eu să zic ceva, apărea un băiat care zicea: ”Doamna ambasador a zis să nu faceţi asta!”, a dezvăluit Victor Ponta, cu trimitere la ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec. Victor Ponta a fost consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu pentru relaţii economice internaţionale.

 

 
 

Insider politic: Veţi impune şi noul preşedinte al PSD dacă ajungeţi la Cotroceni? 
Victor Ponta: Nu, nici vorbă. 
 
Insider politic: Şi dacă PSD îl alege pe Mihai Tudose? 
Victor Ponta: Foarte bine, lucrez cu Tudose.
 
Insider politic: Lucraţi cu Tudose?
Victor Ponta: Sigur. Ne-am certat noi…
 
Insider politic: Şi acum v-aţi împăcat? 
Victor Ponta: Nu neapărat. 
 
Insider politic: Dar discutaţi? 
Victor Ponta: Sigur, discut cu toată lumea. Pe cine aleg PSD-iştii e treaba lor, nu e treaba mea. Au mers mult timp cu povestea asta, cum de fapt Ponta candidează la prezidenţiale ca să vină la PSD. N-aţi înţeles, băieţi, eu vreau preşedinte! Şi doar pentru această funcţie candidez, pentru asta sunt pregătit acum. Nu vreau nici prim-ministru, nu îmi doresc acest lucru. Am fost prim-ministru. Evident că îmi doresc să lucrez cu PSD, că mi-e cel mai apropiat. Dar îmi doresc să înţeleagă de ce au ajuns de la 40% la 20%.
 
Insider politic: De ce au ajuns? 
Victor Ponta: Pentru că s-au ”bruxelizat”. Pentru că au murit de frica ambasadorilor. Sau ambasadoarei, ca să fiu mai clar. Pentru că, lângă Marcel Ciolacu, de câte ori apăream şi eu să zic ceva, apărea un băiat care zicea: ”Doamna ambasador a zis să nu faceţi asta!”.
 
Insider politic: Doamna ambasador al Statelor Unite?
Victor Ponta: Nu ştiu, domnule! Aţi înţeles! Pentru că la Bruxelles s-a zis că nu ştiu ce. Şi uite aşa a ajuns PSD-ul de la 40% la 20%. PSD-ul trebuie să fie bine cu ambasadorii. Trebuie să fie bine cu Bruxelles-ul, dar în primul rând trebuie să fie cu electoratul său. Că altfel, uite ce s-a întâmplat. 
 
Insider politic: Dar dacă nu ajungeţi preşedintele României, dar luaţi totuşi două, trei, cinci milioane de voturi, nu vă interesează să deveniţi preşedintele PSD? 
Victor Ponta: Nu. 
 
Insider politic: Nu vă interesează? 
Victor Ponta: Nu.
 
Insider politic: Un alt proiect politic vă interesează? 
Victor Ponta: Am fost preşedinte la tineret şi mulţumesc pentru asta. Am fost preşedinte al partidului şi mulţumesc pentru asta. Poate la un moment dat la organizaţia de pensionari, dar mai am până la pensie.

Crin Antonescu, atac dur la adresa lui Nicuşor Dan: Asistăm la peisajul trist, jalnic, indecent în care domnul Nicuşor Dan, asociat cu câţiva intriganţi, încearcă să jefuiască o femeie fără apărare

Victor Ponta : Domnul Hurezeanu e din alt film. N-are cum să fie din filmul administraţiei Trump. Este un ministru de Externe excelent pentru timp de pace. Noi suntem în război – VIDEO