Polițiștii au găsit o dubiță încărcată cu ţigări de contrabandă

„Polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritoral al Poliției de Frontieră Iași au descoperit și indisponibilizat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 200.000 de ţigarete de contrabandă, în valoare de 250.000 de lei, și o autoutilitară, în valoare de 25.000 de lei, care era folosită pentru săvârșirea actului infracțional”, transmite duminică Poliția de Frontieră.

Sâmbătă, poliţiştii de frontieră din Iași au identificat pe raza municipiului o dubiță, înmatriculată în Republica Moldova, despre care dețineau date că este folosită pentru săvârșirea de infracțiuni în sfera contrabandei cu țigarete.

În urma controlului desfășurat asupra mijlocului de transport, au fost descoperite în compartimentul de marfă 20 de cutii din carton care conţineau câte 10.000 de ţigarete fiecare.

Țigările în valoare de 250.000 de lei și autoutilitara în valoare de 25.000 de lei au fost confiscate. Polițiștii de frontieră desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Sondaj CURS: George Simion – 26%, Crin Antonescu – 23%, Nicuşor Dan – 19%, în primul tur de scrutin la alegerile prezidenţiale / Antonescu, câştigător în turul doi, şi în scenariul unei finale cu Nicuşor Dan şi în cazul unei finale cu George Simion

Anestezia generală are un impact mai puternic decât s-a știut: oprește ceea ce ne face să fim unici