Kevin De Bruyne, gol și revelație: “Ușurat după ce am decis să plec de la City

„Asta e viaţa. Au luat o decizie pentru toată lumea şi acum sunt bine. Ştim ce se întâmplă cu ceea ce am decis. După aceea, depinde de mine să joc bine, asta e treaba mea, a declarat De Bruyne, în vârstă de 33 de ani, care a anunţat vineri că va părăsi echipa la sfârşitul contractului său în iunie, după 10 ani la club.

„Nu pot să fiu aici şi să nu fiu la 100%”, a adăugat mijlocaşul belgian (109 selecţii). „În mintea mea, nu pot face asta. Aşa cum am văzut astăzi, dau totul pentru a ne califica în Liga Campionilor (City este pe locul 4), vom încerca să câştigăm Cupa (City înfruntă Nottingham în semifinale pe 27 aprilie) şi să plec într-o atmosferă bună”, conform News.ro.

Când a fost întrebat, De Bruyne a spus că nu ştie care va fi următorul său club. „Decizia a fost luată abia acum o săptămână. Pentru mine, (scopul) este să găsesc ceva care îmi place din punct de vedere sportiv şi pentru familia mea. Şi vom vedea ce se va întâmpla”.

În total, el a jucat 413 meciuri pentru club în toate competiţiile, marcând 106 goluri şi oferind 174 de pase decisive. Rolul său de conducător de joc i-a adus al doilea cel mai mare număr de pase decisive din istoria Premier League, cu 118, după Ryan Giggs (162).

Militari chinezi care luptă în Ucraina îi avertizează pe conaționali să nu creadă propaganda rusă: ‘Nu veniți, nu e nimic bun aici’

A fost inaugurat Pavilionul naţional al României la Expo 2025 Osaka