Coreea de Sud a anunţat investiţii de 23,1 miliarde de dolari în industria semiconductorilor – o creştere de aproape 5 miliarde de dolari faţă de bugetul existent de 18,2 miliarde de dolari, relatează BBC.
Ministerul de Finanţe a declarat astăzi că pachetul de sprijin sporit vine ca răspuns la „incertitudinile crescute” create de noua administraţie americană. Investiţiile vor fi direcţionate către construirea infrastructurii şi recrutarea de talente pentru a îmbunătăţi industria semiconductorilor.
Coreea de Sud este ţara de origine a Samsung Electronics, cel mai mare producător de cipuri de memorie din lume. În ciuda vânzărilor record de semiconductoare în 2024, Samsung a rămas în urmă în cursa cipurilor AI.
În octombrie anul trecut, aceasta şi-a cerut scuze pentru afişarea unor profituri dezamăgitoare şi pentru îngrijorările legate de „competitivitatea sa tehnică”.