Conflict puternic între Donald Trump și celebra Universitate Harvard: Mediul academic nu se supune și pierde o finanțare uriașă

Într-o scrisoare fermă semnată de doi dintre avocaţii universităţii şi adresată administraţiei republicane, Harvard, clasată în mod frecvent printre cele mai bune instituţii de învăţământ superior din lume, asigură că „nu va abdica de la independenţa sa sau de la drepturile sale garantate de Constituţie”.

„Nici Harvard şi nici vreo universitate privată nu se poate lăsa preluată de guvernul federal”, adaugă avocaţii în scrisoare. „Harvard nu este dispusă să accepte cereri care depăşesc autoritatea legitimă a acestei administraţii sau a oricărei alte administraţii”, au transmis avocaţii.

Administraţia Trump a declarat că îngheaţă peste 2 miliarde de dolari (1,5 miliarde de lire sterline) în fonduri federale pentru Universitatea Harvard, la câteva ore după ce colegiul de elită a respins o listă de cereri de la Casa Albă, anunţă BBC.

”Declaraţia de astăzi a Universităţii Harvard întăreşte mentalitatea îngrijorătoare privind drepturile care este endemică în cele mai prestigioase universităţi şi colegii ale naţiunii noastre”, a declarat Departamentul Educaţiei.

La începutul lunii aprilie, administraţia preşedintelui Donald Trump a transmis mai multe cereri conducerii universităţii, inclusiv încetarea programelor „DEI” (diversitate, echitate şi incluziune) şi modificarea programelor care „alimentează hărţuirea antisemită”, potrivit unei scrisori publicate de The Washington Post.

Universitatea, cu sediul lângă Boston (nord-est), este prima care respinge cererile guvernului, deşi are cel mai mult de pierdut ca finanţare. Avocaţii săi susţin că universitatea a luat măsuri majore în ultimele 15 luni pentru a combate antisemitismul. „Ca urmare, Harvard se află într-o situaţie foarte diferită faţă de acum un an”, au scris aceştia.

În opinia lor, solicitarea administraţiei „ignoră eforturile Harvardului şi prezintă cerinţe care, în contradicţie cu Primul Amendament, încalcă libertăţile academice garantate de mult timp de Curtea Supremă”.

Primul amendament la Constituţia SUA garantează libertăţile fundamentale, inclusiv libertatea de exprimare.

De la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, în ianuarie, guvernul american a luat în vizor marile universităţi ale ţării, care, de peste un an, au fost scena unor tulburări studenţeşti de diferite grade împotriva războiului Israelului din Gaza. Din aceleaşi motive, guvernul a tăiat deja 400 de milioane de dolari din subvenţiile unei alte universităţi prestigioase, Universitatea Columbia din New York, care, în ultimele săptămâni, a dat curs reformelor drastice cerute de administraţie în încercarea de a recupera aceste fonduri.

Şeful diplomaţiei iraniene este aşteptat la Moscova înaintea celei de-a doua runde a discuţiilor Iran-SUA

Care sunt cele mai sigure țări în cazul unui război mondial: Locurile care sunt considerate a fi cele mai sigure