Autorităţile turce anunţă marţi arestarea a 234 de suspecţi – în cinci ţări – în cadrul unei vaste operaţiuni internaţionale vizând organizaţii implicate în traficul de droguri, relatează AFP.
În total ”234 de membri importanţi ai unor organizaţii de crimă organizată au fost arestaţi, 225 în ţară şi nouă afară”, anunţă ministrul turc de Interne Ali Yerlikaya.
El precizează că în străinătate s-au făcut arestări în Olanda, Germania, Spania şi Belgia.
Între persoanele vizate se află membri ai unor orgaizaţii implicate în trafic de cocaină, heroină şi ecstasy pe mai milte continente, precizează Ali Yerlikaya.
Peste 21 de tone de droguri, dar şi bunuri şi active în valoare de 13 miliarde de lire turceşti (300 de milioane de euro) au fost confiscate, anunţă ministrul.
”Ne aflăm în faţa unei structuri internţaionale la scară mare”, denunţă ministrul turc, subliniind că suspecţii sunt acuzaţi de o vastă serie de infracţiuni, de la trafic de droguri la crimă şi spălare de bani.
”În cadrul acestei operaţiuni, informaţii şi documente au fost împărtăşite cu poliţiile din Franţa, Anglia, Australia, Statele Unite, Grecia, Serbia, Azerbaidjan, Kosovo, Macedonia de Nord, Brazilia şi Iran”, precizează Ali Yerlikaya.