Un gigant din big pharma mizează serios pe România: Face o nouă investiție uriașă în țara noastră și dă un semnal serios în piață

Gigantul farmaceutic Qualicaps, al treilea cel mai mare producător de capsule gelatinoase din lume, își extinde semnificativ operațiunile din România, consolidând astfel poziția țării noastre în lanțul global de aprovizionare farmaceutică. Fabricaa din București, una dintre cele mai importante unități de producție ale companiei, va crește capacitatea de producție cu 35%, în urma unei investiții de peste 10 milioane de euro.

Decizia vine în contextul unei cereri în creștere la nivel mondial pentru produse farmaceutice, iar extinderea vizează instalarea a până la 6 linii noi de producție, care vor adăuga 3,5 miliarde de capsule anual la capacitatea fabricii. Acest lucru plasează România într-o poziție-cheie pe harta producției globale de medicamente.

Fabrica din București – inaugurată în 2008 și extinsă anterior în 2016 – funcționează pe un teren de aproximativ 25.000 mp, situat aproape de Chitila, și produce anual circa 10 miliarde de capsule gelatinoase tari, destinate industriei farmaceutice. Compania are în prezent 176 de angajați, număr ce ar putea crește odată cu finalizarea proiectului de extindere.

România, furnizor global de capsule farmaceutice

Extinderea presupune: Reconfigurarea spațiilor interne pentru a face loc noilor linii de producție; Transformarea unei părți din depozitul de produse finite în zonă de producție; Modernizarea zonei de ambalare și depozitare, potrivit Profit.

Qualicaps, fondat inițial de Eli Lilly în 1897, face parte astăzi din grupul Roquette Frères, deținut de familia miliardarului francez Edouard Roquette. Grupul are operațiuni în peste 100 de țări, o cifră de afaceri globală de 4,5 miliarde de euro și aproximativ 10.000 de angajați.

Qualicaps, unul dintre cei mai mari producători de capsule farmaceutice la nivel global, investește peste 10 milioane de euro în extinderea fabricii sale din București. Mișcarea nu este doar o decizie de business, ci un semnal clar de încredere în potențialul industrial al României și în poziționarea strategică a țării în lanțul global de producție farmaceutică.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Delegația SUA dă un semnal extrem de important, după discuțiile de la Cotroceni: Vrem să ducem acest parteneriat la un alt nivel

George Simion, după întâlnirea cu delegaţia SUA prezentă la Bucureşti: M-am asigurat că ştiu totul despre lovitura dată democraţiei