Aproape 84.000 de carduri educaţionale au fost încărcate, marţi, cu 500 de lei, fiind vorba de sprijinul pentru preşcolarii şi elevii din medii defavorizate. Pentru alte aproape 30.000 de carduri se aşteaptă confirmarea că au fost primite de beneficiari, iar alte aproape 3.000 de carduri noi au fost emise.
”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a încărcat astăzi, 15 aprilie 2025, un număr de 83.967 de carduri educaţionale în valoare de 500 lei, destinate elevilor din medii vulnerabile. Valoarea totală a sprijinului acordat astăzi se ridică la 41.983.000 lei”, se arată într-un comunicat de presă transmis de MIPE.
Pe lângă aceste încărcări, 2.991 de carduri noi au fost emise şi urmează să ajungă în posesia beneficiarilor. Totodată, 29.785 de carduri deja emise se află în proces de confirmare de primire din partea beneficiarului, urmând să fie verificate şi încărcate imediat ce procedura este finalizată.
În total, pentru anul şcolar 2024–2025, sunt eligibili aproximativ 669.599 de preşcolari şi elevi, cu mult peste estimările iniţiale (în comparaţie cu 523.132 beneficiari în anul şcolar anterior). Până în prezent, au fost deja încărcate 551.445 de carduri, MIPE făcând eforturi ca fiecare beneficiar să îşi primească sprijinul cuvenit.
”Suplimentar, MIPE continuă implementarea măsurilor sociale destinate altor categorii vulnerabile. Astfel, săptămâna trecută, au fost încărcate 860 de carduri cu suma de 2.000 lei, aferente programului de sprijin pentru cupluri mamă – nou-născut defavorizate, bani care asigură tinerelor mame produsele de bază pentru îngrijirea nou născutului lor”, scrie în comunicat.
Sprijinul oferit elevilor face parte din proiectul ”Sprijin educaţional pentru preşcolarii şi elevii dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar, primar şi gimnazial”, finanţat prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021–2027. Conform OUG nr. 83/2023, tichetele sociale pe suport electronic în valoare de 500 lei sunt acordate pe o perioadă de 4 ani, începând cu anul şcolar 2023–2024.
Cardurile pot fi utilizate pentru achiziţia de materiale necesare frecventării şcolii şi grădiniţei – rechizite, papetărie, articole de pictură, ghiozdane şi haine – contribuind astfel la reducerea abandonului şcolar şi creşterea incluziunii în educaţie.