Ministrul Educaţiei, discuţii cu oficiali ai ONU pe tema refugiaţilor şi posibile soluţii de optimizare a situaţiilor dificile şi de dezvoltare a asistenţei pe care o poate oferi România

Ministrul Educaţiei, Daniel David, s-a întâlnit, marţi, cu oficiali ai Organizaţiei Naţiunilor Unite cu care a discutat pe tema refugiaţilor şi posibile soluţii de optimizare a situaţiilor dificile întâlnite în sistem. De asemenea, s-a discutat despre dezvoltarea asistenţei pe care o poate oferi România refugiaţilor.

”Ministrul Educaţiei şi Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a primit astăzi, 15 aprilie 2025, vizita a două agenţii ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU): UNHCR, prin domnul Pablo Zapata, reprezentantul UNHCR în România, respectiv UNICEF, prin doamna Anna Riatti, reprezentantul UNICEF în România. Ambele agenţii au abordat problematica refugiaţilor în România şi implicaţiile acesteia asupra sistemului naţional de educaţie (şi cercetare), discutând împreună potenţiale soluţii de optimizare a situaţiilor dificile şi de dezvoltare a asistenţei pe care o poate oferi România”, a trasmis, marţi seară, Ministerul educaţiei şi Cercetării, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, UNHCR şi-a arătat disponibilitatea de participare şi cu diverse resurse educaţionale, precum ”Teaching about Refugees”.

”Cu UNICEF discuţiile s-au extins şi asupra unor aspecte importante ale sistemului educaţional din România, precum educaţia timpurie, sprijin/training pentru părinţi, segregarea şcolară şi aspecte de sănătate mintală şi de bunăstare a elevilor”, au mai transmis oficialii ministerului.

Potrivit acestora, UNICEF şi-a arătat disponibilitatea de a se implica şi în ”Raportul de Diagnostic şi Propuneri de Reforme în Sistemul Naţional de Educaţie şi Cercetare”, pe care ministrul Daniel David îl pregăteşte pentru luna mai/iunie, inclusiv în fazele mai tehnice de implementare.

 

 

Cluj: Patru tineri, răniţi într-un accident rutier / Maşina în care se aflau a ajuns într-un şanţ / Una dintre victime a fost încarcerată – FOTO

Biroul Electoral Central anunţă că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal / 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice