Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a anunţat, miercuri, că Guvernul a aprobat, la propunerea instituţiei pe care o conduce şi a Ministerului Finanţelor, o Ordonanţă de urgenţă care vine în sprijinul unităţilor administrativ-teritoriale cu dificultăţi în continuarea proiectelor, din cauza resurselor financiare insuficiente din bugetele locale. Astfel, administraţiile locale se pot împrumuta la Trezoreria Statului în limita sumei de 1,5 miliarde de lei, pentru asigurarea cofinanţării proiectelor respective.
Conform actului normativ, unităţile administrativ-teritoriale pot solicita contractarea de împrumuturi, de la Trezoreria Statului, în limita sumei de 1,5 miliarde de lei, pentru asigurarea cofinanţării proiectelor cu fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană şi de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, inclusiv pentru instituţiile publice finanţate integral din bugetul local şi pentru asociaţiile de dezvoltare intercomunitară din care fac parte, proporţional cu obligaţiile care le revin.
Modalitatea de acordare a împrumuturilor soluţionează unele probleme urgente ale autorităţilor administraţiei publice locale, în condiţiile în care, în prezent, potrivit unei analize realizate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, sunt în implementare 7.659 de proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile, iar, în cazul unora dintre ele, se întâmpină dificultăţi în asigurarea finanţării, din bugetele locale, a cheltuielilor neeligibile sau a cofinanţării.
Astfel, se creează atât posibilitatea contractării unor împrumuturi pentru asigurarea finanţării cheltuielilor neeligibile, a prefinanţării şi/sau cofinanţării acestora, cât şi posibilitatea refinanţării datoriei publice locale ce decurge din împrumuturile contractate din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului.
Dobânda aferentă împrumuturilor este ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, la care se adaugă o marjă în funcţie de scadenţa împrumuturilor, iar rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului. Marja se stabileşte astfel: 1 punct procentual pentru scadenţe de până la 3 ani inclusiv, 1,5 puncte procentuale pentru scadenţe între 3 şi 5 ani inclusiv, respectiv 2 puncte procentuale pentru scadenţe între 5 şi 10 ani inclusiv. Împrumuturile pot beneficia de o perioadă de graţie de 12 luni, iar rambursarea acestora se poate face între 1 şi 10 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate.
Creditele contractate, conform acestei ordonanţe, constituie o excepţie de la limita de îndatorare prevăzută prin lege, iar, pentru a asigura accesibilitatea la această măsură şi pentru localităţile mai mici, sunt prevăzute plafoane în funcţie de mărimea localităţilor. Astfel, judeţele vor putea contracta cel mult 35 de milioane de lei, municipiile reşedinţă de judeţ şi sectoarele municipiului Bucureşti – câte 30 de milioane de lei, municipiile – câte 20 de milioane de lei, iar oraşele şi comunele au plafoane nelimitate.
Termenul-limită de depunere la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice, a documentelor necesare pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, este 31 octombrie 2025.
Actul normativ va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al României.