Decizie în premieră în Serie A. Ce se întâmplă cu meciurile cu grad mare de risc

Meciurile de mare risc din Serie A nu vor mai avea loc seara, începând din sezonul viitor, a decis Ministerul de Interne italian ca răspuns la violenţele care au precedat Derby della Capitale duminică (scor 1-1). „În sezonul 2025-2026, nu va mai fi permisă programarea seara a meciurilor cu risc ridicat, aşa cum s-a întâmplat cu meciul dintre Lazio şi Roma”, a declarat Ministerul de Interne într-un comunicat trimis către Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC), marţi seară.

Aceste anunţuri urmează ciocnirilor violente dintre două grupuri de „tifosi” şi poliţişti, înainte şi după derby. Înainte de începerea meciului, în jur de 500 de suporteri ai lui Lazio şi ai Romei au încercat să forţeze barierele poliţieneşti instalate în zonele din jurul stadionului olimpic.

Poliţia i-a respins pe ultraşi, dintre care unii erau înarmaţi cu bare de fier şi ciocane. Douăzeci şi patru de persoane au fost rănite în timpul acestor confruntări, iar poliţia a arestat şase suporteri, trei ai lui Lazio şi trei ai Romei, cărora li s-a interzis accesul pe stadion.

Acordul mineralelor – Ucraina şi Statele Unite au făcut progrese substanţiale

Cluj: 11 persoane, cercetate pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o fată de 13 ani / Şapte inculpaţi au fost arestaţi preventiv