Apple şi-a redus cu 60% emisiile de gaze

Apple şi-a redus cu 60% emisiile de gaze cu efect de seră, ăn ultimii 10 ani, trecând deja de jumătatea obiectivului fixat pe termen mediu de companie.

La fel ca alte mari companii de tehnologie, Apple şi-a propus să elimine atât emisiile pe care le realizează direct, cât şi pe cele alte furnizorilor şi ale dispozitivelor care ajung în mâinile clienţilor.

Într-un comunicat emis pentru a sublinia realizările de până acum, Apple aminteşte că versiunea de bază a noului Mac mini produce 32 kg de carbon pe durata întregii vieţi. Cea mai performantă versiune a acestuia, care foloseşte mai multe cipuri, produce 121 kg de carbon.

Apple spune că lucrează împreună cu furnizorii de semiconductori pentru ca şi aceştia să-şi reducă nivelul de poluare şi că 26 dintre aceştia au acceptat să reducă cu 90% emisiile de gazele fluorurate.

Gazele fluorurate sunt folosite pe scară largă în fabricarea semiconductorilor şi curăţarea echipamentelor. Compuşii acestora sunt însă extrem de poluanţi. De exemplu, hexafluoretanul generează de 9.200 de ori mai multă încălzire decât o cantitate echivalentă de dioxid de carbon.

Apple şi-a propus să-şi reducă emisiile cu 75% până în 2030. Faptul că a ajuns deja la 60% înseamnă că-şi poate atinge obiectivul în următorii cinci ani.

Pentru restul de 25% din poluarea realizată, compania spune că va realiza programe de eliminare a carbonului.

Autoritatea vamală din SUA contrazice estimările lui Trump: Noile tarife au generat doar 500 de milioane de dolari, nu 2 miliarde pe zi

O copertă Nirvana semnată de cei trei membri ai formaţiei s-a vândut cu peste 21.000 de euro: „Probabil cea mai bună copie”