Papa este aşteptat să apară public de Paşte, în ciuda incertitudinilor privind starea sa de sănătate

Prezenţa Papei Francisc, duminică, la Vatican este aşteptată, deşi nu certă, de catolicii din întreaga lume pentru celebrarea Paştelui, cea mai importantă sărbătoare a anului, relatează AFP.

Papa în vârstă de 88 de ani, aflat în convalescenţă de o lună după ce a suferit de o pneumonie gravă, ar putea apărea la ora locală 12:00 (13:00, ora României) în balconul Bazilicii Sfântul Petru din Roma pentru a da tradiţionala binecuvântare „Urbi et Orbi” (Către oraş şi lume), transmisă în întreaga lume.

Biroul de presă al Sfântului Scaun a declarat că Sfântul Părinte intenţionează să participe, dar nu a confirmat acest lucru, precizând că va depinde de starea sa de sănătate şi de vreme.

Încă slăbit şi cu dificultăţi în a vorbi, în ciuda unei îmbunătăţiri a capacităţii sale respiratorii, Papa Francisc, dacă va apărea, este de aşteptat să delege unui colaborator citirea textului său, în care trece în general în revistă conflictele şi crizele din lume.

Pentru prima dată de la alegerea sa în 2013, liderul a 1,4 miliarde de catolici a ratat majoritatea evenimentelor din Săptămâna Sfântă, inclusiv Drumul Crucii la Colosseum, vineri, şi Vigilia Pascală de sâmbătă seara, a cărei oficiere a delegat-o cardinalilor. Însă sâmbătă după-amiază, cu puţin timp înainte de începerea priveghiului, el a avut o scurtă apariţie publică în Bazilica Sfântul Petru, reculegându-se prin rugăciune în faţa unei icoane a Fecioarei Maria, înainte de a saluta credincioşii şi de a împărţi dulciuri copiilor.

Liturghia de Paşte, care celebrează învierea lui Hristos, va avea loc duminică la 08:30 GMT (11.30, ora României) în Piaţa Sfântul Petru, decorată cu mii de flori olandeze şi la care vor participa aproximativ 300 de preoţi, episcopi şi cardinali.

Organizatorii se aşteaptă la o mulţime şi mai mare decât de obicei din cauza Jubileului 2025, „Anul Sfânt” al Bisericii Catolice, care are loc la fiecare sfert de secol şi atrage mii de pelerini în Oraşul Etern.

Dacă va apărea, Papa Francisc s-ar putea întâlni cu vicepreşedintele american JD Vance, care a fost primit sâmbătă de cardinalul Parolin, Nr.2 al Sfântului Scaun, la două luni după tensiunile diplomatice din jurul criticilor papei la adresa politicii antiimigranţi a administraţiei Trump.

Sâmbătă seara, cardinalul italian Giovanni Battista Re, decan al Colegiului cardinalilor, a prezidat Vigilia Pascală, mii de lumânări luminând cadrul foarte solemn al Bazilicii Sfântul Petru.

În singurul său angajament public din această Săptămână Mare, papa a vizitat joi o închisoare din centrul Romei, unde s-a întâlnit cu aproximativ 70 de deţinuţi, aşa cum obişnuieşte să facă în fiecare an.

Spre deosebire de anii precedenţi, iezuitul argentinian – care trebuie să respecte o perioadă strictă de odihnă de două luni, fără activităţi publice – nu a efectuat ritualul tradiţional al spălării picioarelor, care comemorează gestul lui Hristos faţă de apostoli.

Întrebat de jurnalişti cum trăieşte Paştele în acest an, Papa Francisc a răspuns: „Îl trăiesc cât de bine pot”.

Deja slăbit de repetate probleme de sănătate şi intervenţii chirurgicale, Papa Francisc a fost de două ori la un pas de moarte în timpul celor 38 de zile petrecute la spitalul Gemelli, de unde a fost externat pe 23 martie.

La ultimele sale apariţii publice, el nu mai purta canulele nazale de oxigen, semn al progreselor legate de reabilitarea de care are parte la Vatican.

Este un eveniment rar ca creştinii din întreaga lume să sărbătorească Paştele în aceeaşi zi în acest an, când calendarul gregorian, urmat de catolici şi protestanţi, şi calendarul iulian, urmat de ortodocşi, coincid.

 

 

Prezenţă ridicată la votul anticipat din Canada

Omagiu pentru Aaron Boupendza adus de jucători din MLS – VIDEO