În timp ce președintele american Donald Trump bulversează relația cu vecinul său nordic printr-o avalanșă de tarife punitive și postări belicoase pe rețelele de socializare, canadienii se întreabă dacă nu ar trebui să se apropie de noi aliați, mai de încredere.
Într-un sondaj recent, 44% dintre canadieni au declarat că susțin ideea aderării la UE, comparativ cu doar 34% care au respins ideea.
Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Paula Pinho, a precizat că Bruxelles-ul este „onorat de rezultatele unui astfel de sondaj”, dar a părut să confirme că numai țările europene sunt eligibile pentru aderare, în conformitate cu tratatele care guvernează blocul comunitar.
Dar, în timp ce aderarea Canadei la UE ar putea părea exagerată chiar și pentru Comisie, experții UE care au analizat problema pentru POLITICO au declarat că, deși un astfel de scenariuar fi puțin probabil să reușească … nu este de fapt imposibil.
Cazul Canadei ca al 28-lea membru al blocului pare să se bazeze în principal pe vibrații, tipule.
Deși separate de Oceanul Atlantic și de mii de kilometri, Canada și UE împărtășesc multe interese comune: legături economice puternice, valori democratice comune și, ei bine, durerea de cap provocată de administrația americană a lui Donald Trump.
Aceasta ridică întrebarea – având în vedere că Pinho a indicat terminologia din articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care spune că „orice stat european … poate solicita să devină membru al Uniunii” – există ceva dincolo de geografia de bază care face o țară europeană și ar putea Canada să se califice?
„A fi european este mai mult o stare de spirit”, a declarat pentru POLITICO Giselle Bosse, profesor de sprijin pentru democrația externă a UE la Universitatea Maastricht.
„Din punct de vedere juridic și formal, un stat european nu este de fapt definit și, privind în trecut, am avut state europene care, într-un fel, nu sunt limitate la continentul european”, a spus Bosse, subliniind că țările UE au teritorii de peste mări în Caraibe, Pacific și Arctica.
Ea i-a numit pe canadieni „europeni speciali, într-un fel” din motive care includ credința lor în statul bunăstării, sistemele lor politice și juridice fiind bazate pe modele europene și mulți canadieni având strămoși continentali.
Frank Schimmelfennig, profesor de politică europeană la ETH Zurich, a avut o părere similară, dezvoltând o discuție continuă despre ce înseamnă să fii european dincolo de plasarea pe o hartă a lumii.
„Canada s-ar califica cu siguranță”, a spus el, deoarece este «în foarte multe privințe probabil mai aproape de aceste valori, instituții și politici europene decât multe dintre țările candidate actuale».
Aceste țări candidate includ țările din Balcanii de Vest, precum Ucraina și Moldova, care progresează bine (deși lent) pe calea UE, dar și Turcia și Georgia, care au stagnat din cauza regreselor democratice și a preocupărilor legate de statul de drept.
Deși unele dintre vibrațiile canadiene sunt bune, orice decizie ar aparține, în cele din urmă, Comisiei Europene și țărilor membre ale blocului.
Ca o notă de precauție pentru eurofilii excitabili din Ottawa, atunci când Marocul, vecinul sudic al UE, a solicitat aderarea în 1987, cererea sa a fost respinsă pe motiv că nu era un stat european.
Deși unii cercetători ai UE au argumente cu privire la motivul pentru care aderarea Canadei la UE este posibilă, alții au aruncat apă rece asupra perspectivei.
Pentru început, canadienii ar trebui să fie foarte serioși cu privire la așa-numita lor europenitate. Până în prezent, răspunsurile la sondaje ar putea fi „o mișcare emoțională din partea canadienilor”, potrivit lui Bosse, profesor la Universitatea Maastricht.
Înainte de a adera la UE în 2004, țările din Europa Centrală și-au prezentat continuu aderarea ca pe o „întoarcere în Europa”, locul apartenenței lor istorice.
Canadienii nu au exprimat sentimente similare – cel puțin nu pentru moment.
Ian Bond, director adjunct la Centrul pentru reformă europeană, consideră că „ar fi extrem de dificil să se demonstreze că Canada este o țară europeană” din mai multe motive.
Chiar dacă ar trece testul așa-numitei europenități, „economia practică” ar sta în cale, a spus el.
„Canada ar trebui apoi să pună granița vamală între ea și SUA și să aplice tarifele și reglementările UE asupra importurilor din SUA … Ar fi incredibil de distructiv din punct de vedere economic. Ar depăși orice beneficii pe care s-ar putea aștepta să le obțină de pe urma aderării [la UE] în foarte mulți ani”, a adăugat Bond.
Acesta a afirmat că acceptarea unui nou membru în bloc ar necesita unanimitate – și chiar referendumuri în unele țări membre, cum ar fi Franța.
„De câte ori au votat fermierii francezi în favoarea comerțului liber cu alte părți ale lumii? … Este mai probabil ca aceștia să dea foc lucrurilor în încercarea de a împiedica acest lucru să se întâmple”, a adăugat el.
În cele din urmă, aprobarea aderării Canadei la UE ar putea frustra unele țări, cum ar fi Turcia, care stau la coadă de zeci de ani.
„Nu cred că acest lucru este fezabil pe termen scurt, din cauza procedurilor și a stării Uniunii și a extinderii”, a declarat Bosse.
În schimb, Canada ar putea să își îmbunătățească acordul de parteneriat economic cu UE, a declarat Bond.
Și se pare că autoritățile canadiene se ocupă deja de acest lucru. Noul prim-ministru Mark Carney a efectuat prima sa deplasare externă în Franța la 17 martie pentru a discuta cu președintele francez Emmanuel Macron despre construirea unor legături economice, de apărare și comerciale mai puternice.
Dar este posibil să fi făcut și o greșeală fatală pentru orice ambiții europene de lungă durată, atunci când a numit Canada „cea mai europeană dintre țările non-europene”.
Dacă Bruxelles-ul a luat notițe, acest lucru s-ar putea întoarce împotriva Canadei dacă aceasta va depune vreodată o cerere de aderare.
