Decesul Papei Francisc – Box: Preşedintele WBC anunţă o săptămână de doliu

Preşedintele WBC, Mauricio Sulaiman, a anunţat, luni, o săptămână de doliu ca urmare a decesului Papei Francisc.

„WBC declară o săptămână de doliu pentru a deplânge pierderea Papei Francisc. Acţiunile sale ca lider al lumii şi sprijinul acordat boxului au schimbat multe vieţi, iar binecuvântările sale au avut efecte miraculoase asupra multora. Fie ca Papa Francisc să se odihnească în pace”, a notat Sulaiman pe X.

„Dumnezeu şi-a chemat fiul exact la o zi după învierea lui Iisus. Papa Francisc se odihneşte în pace. Lumea plânge plecarea unui sfânt. 1936-2025 RIP”, a mai scris şeful WBC.

Papa Francisc a murit luni, în a doua zi de Paşte, la vârsta de 88 de ani.

CRONOLOGIE: Zece momente puternice care au marcat pontificatul lui Francisc I

Arina Sabalenka şi Jelena Ostapenko, în finala turneului de la Stuttgart (WTA)